Partidele autohtone și-au lansat campaniile pentru alegerile europarlamentare fără să producă vreun impact în dezbaterea publică. Puținele discuții mai intense au survenit în urma negocierilor pentru candidaturile eligibile, ajunse în atenția publicului pe calea surselor anonime din presă. Chiar și în apropierea scrutinului europarlamentar și în contextul mandatului României la președinția Consiliului UE, din dezbaterea publică internă absențează cu desăvârșire temele comunitare. Singura excepție continuă să fie reprezentată de procesul de selecție a procurorului general european din singurul motiv al participării unui candidat român. Dar până și în acest caz perspectivele de abordare a subiectului lasă de dorit.

Taberele s-au aliniat pe falia binecunoscută a suporterilor și adversarilor campaniei anticorupție, restrângând discuția în limitele dezbaterii interne și eludând dialogul pe fondul proiectului de edificare a unei noi instituții cu prerogative transnaționale la Bruxelles. A fost nevoie ca un personaj controversat și polarizant precum Laura Codruța Kovesi să devină opțiunea Parlamentului European la funcția amintită pentru ca în spațiul public autohton să fie până și pusă în discuție participarea României la demersul de înființare a Parchetului general comunitar, decizia inițială fiind adoptată, ca de obicei în cazul inițiativelor de proveniență bruxelleză, fără o dezbatere aprofundată sau vreo formă de consultare populară.
Introversia scenei politice autohtone se manifestă, sub o formă distinctă, și în mesajele de campanie ale principalelor formațiuni. Majoritatea partidelor revendică tema patriotismului, fie explicit precum PSD prin sloganul „Patrioți în Europa”, fie implicit precum PNL prin adaptarea neinspirată a devizei „America First” ca „România în primul rând”. Patriotismul de paradă al formațiunilor autohtone, întruchipat și de sloganul ALDE „În Europa cu demnitate”, contrastează flagrant cu atitudinea lor servilă din context european. România își demonstrează recurent inabilitatea de a-și formula și, cu atât mai puțin, de a-și îndeplini obiectivele în plan comunitar prin reprezentanții săi politici sau instituționali, acționând bezmetic la impulsurile uneori contradictorii ale cancelariilor influente din vestul continentului.
Până și formațiunile nou înființate care își propun să revitalizeze scena politică autohtonă, precum USR sau PLUS, se dovedesc incapabile să articuleze o viziune coerentă asupra viitorului construcției europene, preferând să abordeze campania pentru alegerile europarlamentare tot dintr-o perspectivă introvertită. Sloganul „Vrem o Românie fără penali și fără hoție” trădează intenția Alianței 2020 de a se concentra pe tema internă a anticorupției, compromițând suplimentar posibilitatea unui vot pe considerente europene care să reflecte așteptările societății românești cu privire la cursul Uniunii Europene și să contureze premisele unei contribuții mai consistente la evoluțiile din cadrul organismelor comunitare.
Cât despre revitalizarea campaniilor electorale, un impediment este întruchipat și de bariera birocratică a listelor de susținători pentru înscrierea candidaturilor. Regula semnăturilor se dovedește o formă de constrângere a participării la procesele democratice prin impunerea unei condiții restrictive pentru candidații independenți și formațiunile cu dimensiuni restrânse. Chiar dacă reușesc să colecteze semnăturile în proporția și cu distribuția geografică necesare, competitorii sunt nevoiți să-și consume resurse considerabile ce ar putea fi investite în organizarea internă sau în acțiunile de campanie cu beneficii exponențiale pentru calitatea sistemului democratic. Pe de altă parte, regula semnăturilor reprezintă și o invitație la transgresiuni legale, caracterul abuziv al cadrului legislativ în care se desfășoară alegerile din România încurajând participanții să recurgă la falsificarea listelor de susținători.
Printre condițiile legale cu implicații nefaste asupra competițiilor electorale se evidențiază și finanțarea actorilor politici de la bugetul public, alături de impunerea unui plafon de cheltuieli dedicate campaniei. Nivelul ridicol de redus al sumelor care pot fi investite în alegeri reprezintă o constrângere drastică a capacității partidelor sau candidaților independenți de a-și propaga mesajele și de a interacționa cu electoratul. Consecințele negative ale inovației legislative s-au resimțit în campania pentru scrutinul parlamentar din 2016, încheiat cu prezență restrânsă la vot și rezultate dezechilibrate. Regula plafonului reprezintă, de asemenea, o invitație la transgresiuni legale, obligând competitorii să-și camufleze investițiile atunci când dispun de resurse superioare cuantumului impus de autorități.