Idealismul revoluționar își găsește expresia contemporană în idolatrizarea noilor tehnologii ca soluție universală la provocările umanității. Futurismul optimist promite eliberarea din constrângerile specifice condiției umane prin descătușarea potențialului abundent al materiei cu ajutorul tehnologiilor care își propun să faciliteze multiplicarea resurselor și redistribuirea lor egalitaristă sau comprimarea distanțelor și, mai ales, extinderea radicală a duratei vieții.
Ideologiile la modă elimină transcendența spirituală din ciclul existenței pentru a o înlocui cu metamorfoza tehnologică a materiei. Singurul impediment constă, la fel ca pentru revoluționarii din trecutul mai îndepărtat sau mai recent, în reticiența unor categorii sociale de a îmbrățișa fantasmele progresiste nu doar fără rezerve, ci exhibând un entuziasm manifest ce presupune inhibarea oricăror facultăți critice. Nici tacticile imaginate de revoluționarii contemporani pentru înlăturarea oricărei forme de rezistență conservatoare nu diferă subtanțial de practicile infame ale predecesorilor care au reușit să-și impună viziunea totalitaristă asupra unor societăți rămase cu traume istorice. Propaganda violentă, cenzura arbitrară sau excluziunea discriminativă se insinuează treptat în arsenalul oricărui activist cu mintea aprinsă de ideologia progresului implacabil spre o nouă versiune a paradisului terestru ce se constituie într-o altă formă de negare resentimentară sau naivă a realității.
În tandem cu propagarea utopismului tehnologic în conștiința elitelor, gândirea omului recent tinde să involueze spre o logică binară ce retrogradează procesele intelectuale la stadiul mecanismelor computaționale. Fidelitatea în percepția nuanțelor, moderația în evaluarea argumentelor sau empatia în relaționarea cu tabăra adversă reprezintă calități tot mai rar întâlnite pe scena mediatică. Dezbaterea publică ajunge să fie conturată de activiști rudimentari, lipsiți de cunoștințe teoretice elementare, cu o înțelegere superficială a subiectelor pe marginea cărora se pronunță și un vocabular primitiv. Pentru generația binară, gândirea critică devine sinonimă cu proferarea de invective la adresa personalităților, cauzelor sau proiectelor asociate de mainstream cu partea negativă a istoriei, în timp ce omoloagele identificate cu progresismul sunt plasate într-o sferă de intangibilitate.
Pretenția de superioritate morală și infailibilitate analitică în raport cu adversarii ideologici, clasificarea expeditivă a categoriilor sociale pe coordonatele stereotipurilor mediatice, obtuzitatea conceptuală, agresivitatea discursivă sau radicalitatea procedurală sunt tot atâtea caracteristici ale unei generații înstrăinate de sofisticarea intelectuală a elitelor din trecut. Fără a idealiza generațiile precedente, o comparație din perspectiva anvergurii culturale evidențiază contrastul de rafinament intelectual, în contradicție flagrantă cu logica progresului inexorabil la care subscrie majoritar elita contemporană. Pentru a oferi și un exemplu sugestiv, am putut observa recent o manifestare a declinului intelectual în discursul noii vedete a politicii autohtone, Dan Barna. Referințele culturale ale candidatului USR+ la cea mai înaltă funcție în stat s-au rezumat la analogiile cu scene din filme științifico-fantastice, chiar și acelea eronate sau lipsite de inspirație din cauza asocierilor cu potențial ironic.
În mod previzibil, noua clasă politică, din care face parte și liderul USR, acuză restanțe tocmai la obiectivul de consolidare doctrinară care ar presupune o cunoaștere cel puțin elementară a conceptelor de teorie politică de la care se revendică. Partidele autohtone nu par să mai dispună nici măcar de asistență specializată de calitate din moment ce definirea unei identități doctrinare nu mai reprezintă o preocupare veritabilă pentru o generație formată la școala tehnocrației și tributară unei ideologii dominante pe care o asimilează mecanic și o promovează cu fundamentalismul specific creierelor înguste și înfierbântate. Lipsa discernământului ideologic ar trebui să le pună la îndoială și mult clamatele abilități manageriale în absența unor repere intelectuale pe care să-și fundamenteze deciziile.
Nu este deloc întâmplător nici că noile cadre de partid, atunci când nu este vorba despre politicieni convertiți din birocrați, provin în măsură considerabilă din mediul corporatist. Interacțiunile cu ecosistemul multinaționalelor reprezintă una dintre cheile de înțelegere a transformărilor de mentalitate. Cultura organizațională corporatistă se conturează drept o altă formă de subminare a gândirii critice prin inducerea unei dimensiuni cultice și alinierea forțată la narațiunile de inspirație milenaristă privind evoluția umanității augmentate cu tehnologie. La cenzura practicată de rețelele sociale și motoarele de căutare se alătură discriminarea angajaților cu orientare conservatoare pentru a completa imaginea sumbră a noului totalitarism practicat în societățile occidentale sau occidentalizate. Printre ingredientele cocktail-ului ideologic din mediul corporatist, a cărei asimilare entuziastă devine o condiție indispensabilă pentru succesul profesional, se evidențiază și industria prolifică a consultanței în dezvoltare personală sau a surogatelor de spiritualitate cu origine new age-istă ca instrumente subversive pentru definitivarea procesului de zombificare a maselor.