Evacuare prematură

Despre politicianul Mihail Neamțu s-ar fi putut spune că este istorie dacă ar fi reușit să atingă măcar anvergura unei note de subsol în parcursul sinuos al regimului democratic autohton. Nici despre intelectualul Mihail Neamțu nu se pot spune lucruri mai onorante din moment ce și-a subordonat întreaga activitate publicistică dorinței patologice de expunere mediatică. Textele publicate după 2011 nu reprezintă produsul unor demersuri culturale autentice, fiind menite doar să consolideze anumite componente din profilul său public, atunci când nu sunt tentative oportuniste de a se racorda la un curent sau altul din politica internă sau internațională.

După aproape 8 ani de la debutul pe scena politică, fostul liberal ratează și obiectivul unei candidaturi în alegerile prezidențiale, mulțumindu-se cu amăgitorul premiu de consolare. Din perspectiva seriei interminabile de eșecuri care l-au purtat de la un partid la altul în căutarea disperată a unei staturi relevante, funcția oferită de Traian Băsescu ar putea fi considerată totuși un oarecare progres. Mihail Neamțu se apropie de împlinirea unui deceniu de activitate politică fără să reușească să ocupe vreo demnitate publică, poziția de purtător de cuvânt al PMP reprezentând singura funcție proeminentă deținută în cariera deja îndelungată.

Dincolo de eșecurile personale, mai problematic este că fostul și actualul colaborator al lui Traian Băsescu a scufundat din nou în mlaștina ambițiilor sale disproporționate tentativele fragile de coagulare a publicului de orientare conservatoare. Cu obtuzitatea strategică obișnuită, Mihail Neamțu a încercat să preseze conducerea PMP declanșând o campanie de promovare a candidaturii sale cu menirea de a simula percepția unei susțineri publice autentice. Fostul liberal a speculat, pe de o parte, nevoia partidului Alternativa Dreaptă de a se prezenta cu un candidat în alegerile prezidențiale după eșecul participării la scrutinul pentru legislativul european. Pe de altă parte, Mihail Neamțu a profitat încă o dată de naivitatea unor organizații cu agendă tradiționalistă din societatea civilă pe care le „seduce și abandonează” după cum îi dictează interesele personale. Asocierea unor cauze sau proiecte legitime cu purtătorul de cuvânt al PMP se dovedește tot mai nocivă în termeni de imagine publică, Mihail Neamțu devenind genul de personaj mediatic ce contaminează prin simpla proximitate.

Efectele dăunătoare ale demersurilor sale bezmetice reprezintă probabil și una dintre principalele cauze pentru care a fost preferat Theodor Paleologu, opțiune ce se prefigurează drept mai comodă pentru Traian Băsescu, așa cum o reflectă și atitudinea sa acomodantă din perioada de apartenență la PDL. O altă motivație ar putea fi reprezentată de atractivitatea mai ridicată pentru acea secțiune a electoratului care l-a susținut în trecut pe Traian Băsescu și care și-ar putea manifesta nostalgia după proiectele eșuate ale intelectualilor din jurul fostului președinte printr-un nou vot acordat PMP, mai degrabă în amintirea originilor respectabile ale partidului decât în lumina evoluției compromițătoare sau a prezentului dezolant.

Prietenii de idei ai fostului democrat-liberal s-au grăbit să aplaude zgomotos intrarea în competiția pentru Cotroceni alegând să-i ignore prestația ștearsă în funcțiile deținute anterior. Principalul argument vehiculat în sprijinul candidaturii sale este reprezentat de eventualul plus de calitate pe care l-ar putea aduce dezbaterilor electorale, însă erudiția remarcabilă nu reprezintă nici pe departe o garanție de consistență după cum o demonstrează chiar activitatea sa precedentă. Theodor Paleologu a irosit două mandate de parlamentar și unul de ministru fără să-și lege numele de vreo realizare memorabilă, deloc surprinzător pentru cine i-a remarcat ezitarea în a-și asuma poziții tranșante, cu precădere în situații ce se prefigurau ca delicate din perspectiva recepției publice. În plus, insistența pe calitățile umoristice tinde să-i consfințească imaginea de personaj caricatural, până și discursul său de lansare concentrându-se pe remarcile ironice la adresa competitorilor. Revenirea lui Theodor Paleologu poate să aducă cel mult o pată de culoare într-un peisaj anost ai cărui protagoniști își etalează cu nonșalanță carențele de anvergură culturală sau vocație oratorică.