Societatea românească a picat din nou testul de maturitate politică. Invalidarea referendumului din 6-7 octombrie demantelează percepția de consolidare a mecanismelor democratice indusă chiar de succesul incipient al inițiativelor cetățenești de modificare a Constituției. Absenteismul rămâne o constantă a proceselor electorale, particularitatea recentei consultări populare fiind reprezentată de vulnerabilitatea în creștere a votanților la propagandă. În consecință, un demers ce reflectă convingerile unei majorități largi din societate eșuează de o manieră deplorabilă ca victimă a manipulărilor grosolane din spațiul public.
Naivitatea inițiatorilor
Sondajele prealabile desfășurării scrutinului evidențiau faptul că majoritatea electoratului autohton nu conștientizează relevanța demersului. Participarea restrânsă la vot confirmă interesul marginal pentru tema propusă spre dezbatere. Propaganda LGBT se insinuează fără opoziție într-o societate obișnuită să îngurgiteze pe nemestecate modele culturale occidentale. De altfel, însăși propunerea de modificare a Constituției a fost inspirată de inițiative similare din spațiul european. România își demonstrează încă o dată permeabilitatea la contagiunea ideologică dinspre ambele capete ale spectrului doctrinar. Mimetismul actorilor civici sau politici întreține vidul de conținut al dezbaterilor publice, artificialitatea dialogului ideologic adăugându-se cauzelor deficitului de mobilizare electorală.
Dincolo de precipitarea inițiatorilor, sub impresia sentimentului de urgență resimțit mai degrabă la impulsul evoluțiilor externe decât interne, gestionarea inabilă a relației cu partidele a facilitat eforturile de politizare a demersului civic, fie în scopul atragerii de capital electoral, fie cu intenția discreditării inițiativei. Delimitarea tardivă față de formațiunile care s-au poziționat favorabil demersului n-a reușit să risipească percepția indusă de tentativele de confiscare politică a inițiativei sau de integrare forțată pe agenda coaliției guvernamentale. Inițiatorii demersului ar fi trebuit să mizeze strict pe obligativitatea convocării referendumului ca urmare a parcurgerii cu succes a etapelor prevăzute de legislație și să respingă sistematic orice asociere cu o clasă politică situată la cote minime de popularitate pentru a evita transferul de antipatie dinspre o guvernare controversată. Percepția unei apropieri între susținătorii referendumului și majoritatea parlamentară a credibilizat teoriile fantasmagorice din media progresiste și a facilitat strategia opozanților de suprapunere a unor teme secundare la dezbaterea principală. Consultarea populară s-a transformat astfel într-un prilej de sancționare a derapajelor coaliției PSD-ALDE prin absenteismul ostentativ al votanților.
Duplicitatea politicienilor
Dacă opoziția USR și RO+ la adresa inițiativei era previzibilă în ciuda reacțiilor ambigue din startul dezbaterii, ezitările PNL pe tema redefinirii căsătoriei în Constituției au deschis larg calea partidelor guvernamentale în tentativa de a capitaliza electoral referendumul. După mesajele contradictorii ale liberalilor pe tema demersului civic și intervențiile ostile ale președintelui Klaus Iohannis de natură să inhibe sensibilitățile conservatoare din cadrul partidului, susținerea tardivă a lui Ludovic Orban se conturează ca inutilă, dacă nu chiar nocivă, pentru formațiunea pe care o conduce. Liberalii se alătură PSD și ALDE la decontul eșecului referendumului, fără să i se substituie totuși lui Liviu Dragnea ca principal responsabil pentru deznodământul lamentabil al consultării populare. După ce a compromis referendumul prin amânări succesive și încercări repetate de confiscare a inițiativei civice, liderul social-democrat pare să-și fi neglijat veleitățile de organizator al campaniilor electorale. Mobilizarea anemică a activului de partid, cu altădată campionul Teleorman printre județele cu participare modestă la vot, trezește suspiciuni legitime ce par să confirme ipoteza că Liviu Dragnea ar fi folosit referendumul ca monedă de schimb în negocieri subterane.
Experiența nefastă a referendumului din 6-7 octombrie evidențiază încă o dată absența de pe scena politică a unui partid care să-și asume cu onestitate doctrina conservatoare. Pe măsură ce USR și RO+ își devoalează orientarea previzibilă de stânga, iar PNL se afundă în criza de identitate sub conducerea timorată a lui Ludovic Orban și tutela discreționară a lui Klaus Iohannis, electoratul cu viziuni tradiționale se vede rămas fără opțiuni frecventabile în perspectiva următoarelor scrutine. În condițiile abandonului votanților cu orientare conservatoare, odată consumat demersul civic de modificare a Constituției, eforturile inițiatorilor referendumului ar trebui să se îndrepte spre asigurarea unei reprezentări politice.
