Călin Popescu Tăriceanu ajunge din nou protagonistul unui dosar DNA în contextul profilării sale ca potențial candidat unic al partidelor din coaliția guvernamentală la alegerile prezidențiale. Candidatura liderului ALDE cu sprijinul PSD se contura drept soluția frecventabilă pe fondul impopularității lui Liviu Dragnea și al vulnerabilității sale ridicate la anchetele de corupție, dar și al conflictelor intestine care au scos din calcule alți social-democrați cu potențial electoral superior actualului președinte al principalei formațiuni guvernamentale.
Problemele în justiție ale președintelui Senatului avantajează, în mod inedit, liderii ambelor tabere opozante de pe scena politică. Pe de o parte, Klaus Iohannis s-ar putea debarasa de un contracandidat redutabil care, deși cu performanțe inferioare titularului postului în sondaje, reprezenta totuși o provocare prin comparație cu alternativele rămase în cursa de nominalizare. Călin Popescu Tăriceanu se profila cel puțin ca un partener incomod de dezbatere pentru un președinte cu un deficit substanțial de experiență. Lacunele de cultură politică ale fostului primar, expuse de abordarea superficială a temelor de pe agenda publică sau de inabilitatea în exercitarea prerogativelor constituționale, s-ar fi evidențiat suplimentar în contrast cu discursul exersat al unui contracandidat cu vechime în funcții înalte la nivel național. Electoratul autohton nu pare însă receptiv la asemenea nuanțe dacă rememorăm prestația modestă a titularului postului din precedenta campanie prezidențială. Prin urmare, probabilitatea unei eventuale candidaturi de succes a președintelui Senatului s-ar fi menținut totuși redusă chiar și în absența noului dosar de corupție. Klaus Iohannis pare „condamnat” la un nou mandat deși își demonstrează inadecvarea la rigorile funcției cu aproape fiecare apariție publică, poate și unul dintre motivele pentru absențele prelungite din media. Recenta dispută verbală în care s-a lăsat angrenat de Liviu Dragnea este sugestivă pentru calitatea precară a dezbaterii publice și anvergura minoră a protagoniștilor scenei politice.
Apropo de președintele PSD, raporturile cu celălalt lider al coaliției guvernamentale se reechilibrează odată cu anularea ascendentului repurtat de Călin Popescu Tăriceanu după achitarea din precedentul dosar de corupție. Ecuația puterii la vârful coaliției guvernamentale se modifică substanțial în favoarea lui Liviu Dragnea din moment ce, dacă intenționează să obstrucționeze ancheta, președintele ALDE depinde de bunăvoința social-democraților pentru respingerea cererii de ridicare a imunității parlamentare. Este de așteptat ca Liviu Dragnea să profite de oportunitate pentru a tranșa disensiunile cu partenerii de coaliție pe marginea unor proiecte controversate atât în spațiul public, cât și în cadrul partidelor de guvernare. Rămâne de văzut, spre exemplu, cum va evolua poziționarea ambiguă a lui Călin Popescu Tăriceanu pe tema ordonanței de amnistie și grațiere, o inițiativă pe care refuză să și-o asume deși o consideră necesară. Încercând să joace la ambele capete, liderul ALDE s-ar putea „recuza” din speță fără să pretindă a impune coaliției și poate nici măcar propriei formațiuni o atitudine similară. Ordonanța amintită nu reprezintă nici pe departe unica sursă de tensiuni în cadrul majorității parlamentare, alăturându-se celorlalte inițiative disputate care au provocat schimburi de replici între reprezentanții PSD și ALDE. De altfel, ne putem aștepta ca președintele Senatului să-și nuanțeze opiniile și pe alte teme intes dezbătute ca urmare a negocierilor cu partenerii de guvernare, cu atât mai mult cu cât îndelungata sa carieră nu se remarcă prin constanță, la percepția de politician versatil contribuind și instabilitatea din viața personală ajunsă subiect de tabloide.
În concluzie, asistăm la un nou episod în care dosarele DNA influențează, premeditat sau nu, o competiție electorală de anvergură prin anchetele dedicate unora dintre protagoniști. Viața politică autohtonă pare în continuare supusă ingerințelor procurorilor anticorupție pe fondul reeditării practicilor reprobabile din mandatele Laurei Codruța Kovesi. Sincronizarea unor dosare cu evoluțiile de pe scena politică decredibilizează activitatea DNA și determină consecințe similare asupra imaginii sistemului judiciar în ansamblu. Scurgerea de informații în presă nu face decât să compromită suplimentar demersurile procurorilor și să furnizeze argumente detractorilor interesați în dezamorsarea eforturilor anticorupție. Cel puțin din această perspectivă, evenimentele recente demonstrează că schimbările așteptate după revocarea fostei conduceri întârzie să apară. Nici viitorul DNA nu se conturează pozitiv, odată cu nominalizarea unui procuror șef ale cărui intervenții publice neinspirate, asocieri personale suspecte sau parcurs profesional neconvingător descurajează orice proiecții optimiste.
Toate acestea sub patronajul unui procuror general cu un compartament de activist de partid, al unui ministru ce își devoalează treptat limitele de competență profesională și al unui președinte lipsit de fler politic sau disponibilitate la gradul de implicare pretins de funcție.
