Co-președinții PNL au anunțat săptămâna trecută că exclud orice alianță cu PSD în consiliile locale și județene. “Decizia unanimă a colegilor noștri a fost aceea de a face opoziție și iar opoziție, nu vom face niciun fel de alianță cu PSD la niciunul din sectoare, nici la Consiliul General. Nu vom avea niciun fel de apropiere de PSD, care nu credem că va ieși din nota demagogiei și a populismului cu care ne-a obișnuit de ani de zile la Capitală”, declara Alina Gorghiu, potrivit Ziare.com. Declarațiile de acest tip sunt întâmpinate de obicei favorabil de către opinia publică. Orice colaborare între principalele două partide ale scenei politice autohtone este primită cu suspiciune. Problema se vede, însă, diferit atunci când este privită de la nivel local.
Ne-am obișnuit să judecăm alianțele din consiliile locale și județene prin prisma politicii naționale. Orice colaborare din teritoriu între două partide aflate în opoziție în Parlament duce la acuzații de blat din partea presei centrale. Tendința de a se raporta la înțelegerile politice fără nicio preocupare pentru particularitățile locale denotă optica etatistă a comentariatului autohton. Dezinteresul pentru contextul local reprezintă o consecință a centralizării politice și administrative care ne definește aranjamentul instituțional. Disprețul la adresa ideii de autonomie locală se manifestă și în cazul filialelor de partide politice. Pretenția ca liderii din teritoriu să respecte cu strictețe ordinele de la centru reprezintă o constantă a politicii românești.
Situații aberante sunt provocate și de anumite prevederi legale care, în teorie, ar trebui să descurajeze practicile contestabile la care se pretează uneori protagoniștii scenei politice. Sugestive în acest sens sunt reglementările privind combaterea traseismului, precum pierderea mandatului de consilier local sau județean în cazul retragerii sprijinului politic. Regulile de acest tip instaurează un control extins al liderilor de partid asupra aleșilor locali, constrânși să voteze cum li se impune din eșaloanele superioare sub amenințarea excluderii și a pierderii mandatului. Această prevedere a fost contestată fără succes și la Curtea Constituțională. Nu este nici singura normă în aparență bine intenționată cu consecințe nocive în practică.
Chiar și articolul care stabilește pierderea mandatului în cazul demisiei dintr-un partid poate genera situații complicate. Experiența ne arată că traseismul ar trebui judecat în funcție de particularitățile fiecărui caz. Să ne gândim doar la parcursul unor intelectuali considerați reformatori ai scenei politice. Adrian Papahagi a reușit să schimbe nu mai puțin de trei partide și să cocheteze cu un al patrulea în doar patru ani de activitate politică. Un parcurs aproape similar întâlnim și la alte foste speranțe precum Monica Macovei, Cristian Preda, Teodor Baconschi sau Toader Paleologu. Unii au preferat să se retragă după eșecuri succesive în a se impune într-unul dintre partidele consacrate sau în a construi soluții alternative, alții continuă, însă, nu fără dificultăți, vezi cazurile lui Cristian Preda și Toader Paleologu, excluși din PMP, respectiv PNL.
Libertatea aleșilor de a-și schimba adeziunea politică reprezintă o condiție esențială pentru a-și putea desfășura activitatea în concordanță cu propriile convingeri. Eliminarea constrângerilor de acest tip ar restrânge controlul, de multe ori abuziv, al conducerilor de partid. Alegătorii au posibilitatea de a sancționa prin vot trasesismul atunci când are la bază interese personale și nu rațiuni de ordin politic sau moral. Aleșii care nu se mai regăsesc în activitatea sau orientarea ideologică a formațiunii din care fac parte ar trebui să aibă libertatea de a-și decide parcursul politic. Descurajarea traseismului prin reglementări care au potențialul de a genera situații injuste presupune costuri ridicate pentru calitatea sistemului democratic.
În tentativa de a elimina practicile condamnabile ale clasei politice se ajunge adeseori la adoptarea unor norme care generează efecte neprevăzute în detrimentul cetățenilor. Este și cazul legii după care s-au desfășurat alegerile locale. Noul cadru legislativ al scrutinelor pentru primării și consiliile locale sau județene este unul deosebit de restrictiv. Nu puțini au fost cei care au sesizat anostitatea recentelor alegeri. O cauză este reprezentată și de normele limitative privind organizarea și finanțarea campaniilor electorale. Efectul acestora a fost contrar intențiilor de a echilibra raportul de forțe dintre partidele consacrate și formațiunile noi din cauza obligațiilor birocratice exagerate a căror îndeplinire a presupus costuri financiare sau umane pe care organizațiile mici și lipsite de experiență nu au fost capabile să le amortizeze.
Efectele benefice ale măsurilor de liberalizare a scenei politice riscă să fie anulate de prevederile restrictive ale noilor legi electorale. Intențiile onorabile, cel puțin până la proba contrarie, nu scuză obtuzitatea legiuitorului în a sesiza consecințele neintenționate ale normelor adoptate.
