Dacian Cioloș se profilează ca un personaj cheie în ecuația opoziției antiPSD. Alegerea sa poate influența decisiv configurația scenei politice în perspectiva alegerilor din 2019 și, mai ales, 2020. Cele mai afectate de această decizie vor fi cele două formațiuni care au negociat și, poate, încă mai negociază adeziunea fostului premier, PNL și USR. Deocamdată avem o singură certitudine, aceea că Dacian Cioloș este determinat să se implice în politica autohtonă, fie prin adeziunea la unul dintre partidele existente, fie prin lansarea unui proiect nou. Dacă ultima opțiune părea cel mai puțin probabilă în debutul tatonărilor cu partidele de opoziție, dezvăluirile din interiorul PNL și USR denotă că favorabilitatea la adresa fostului premier nu este nici pe departe unanimă printre membrii celor două formațiuni, cu atât mai puțin printre liderii acestora, interesați să-și mențină funcțiile și influența în cadrul organizației.
După ce discuțiile cu liberalii au ajuns într-un impas evident, iar presa a speculat că ar fi fost chiar abandonate, intervențiile publice ale unor reprezentanți USR conturează un deznodământ similar în negocierile acestora cu Dacian Cioloș. Între fostul premier și partidul lui Nicușor Dan pare să fi fost suspendat orice dialog, cel puțin până la data congresului și a alegerilor interne despre care liderul USR sugerează că ar fi determinante și în această privință. După o perioadă de tăcere care a alimentat speculațiile din spațiul public pe fondul dezvăluirilor de culise, Nicușor Dan și-a clarificat poziția cu privire la potențiala adeziune a fostului premier. Președintele USR a recunoscut că se opune atragerii lui Dacian Cioloș pe considerente ce țin de identitatea și de independența formațiunii, dar și că opinia sa este minoritară în partid și că există un mandat pentru continuarea discuțiilor cu grupul de tehnocrați.
Argumentele lui Nicușor Dan sunt rezonabile. Adeziunea fostului premier ar repoziționa USR doctrinar și politic în vecinătatea PNL. O eventuală resuscitare a eforturilor de unificare a dreptei ar putea duce chiar la dizolvarea USR în ”marele partid” invocat cu insistență de susținătorii mai vechi sau mai noi ai acestui proiect. Pretenția lui Nicușor Dan ca fostul premier să-și divulge viziunea asupra formațiunii și a scenei politice în ansamblu nu este deplasată. Din contră, un asemenea dialog ar trebui să reprezinte o componentă indispensabilă în negocierea adeziunilor marcante, iar refuzul lui Dacian Cioloș, în cazul în care ar fi vorba despre așa ceva, este normal să provoace suspiciuni. Prin urmare, atitudinea liderului USR nu ar trebui descalificată prematur ca motivată de oportunism și de dorința de a-și menține funcția de președinte sau ca probă a unui deficit de abilitate și de experiență politică.
Problematic este mai degrabă modul defectuos în care Nicușor Dan a gestionat relația cu Dacian Cioloș. Președintele USR a transmis inițial semnale favorabile cu privire la cooptarea fostului premier, ceea ce a stimulat anumite așteptări printre membrii și simpatizanții partidului, pentru ca ulterior să se poziționeze contrar opiniei majorității. Pe de altă parte, episodul îi confirmă imaginea de lider autoritar pe care și-a construit-o în interiorul și în afara partidului prin câteva decizii controversate, precum excluderea sumară a lui Sergiu Moroianu. Nicușor Dan se confruntă cu perspectiva unei ample contestări în alegerile interne după ce în urmă cu numai câteva săptămâni se profila ca singurul candidat pentru șefia formațiunii. Liderul USR ar fi trebuit să se disocieze de Dacian Cioloș din primele săptămâni de după alegerile parlamentare și să-l împingă, astfel, spre PNL. Cooptarea fostului premier de către liberali ar fi reprezentat opțiunea cea mai puțin dăunătoare pentru USR în contextul opoziției lui Nicușor Dan și a altor lideri ai partidului la adeziunea tehnocraților.
USR pierde un potențial vector de imagine, cu o notorietate și o credibilitate superioare reprezentanților actuali ai partidului, care ar fi putut propulsa formațiunea în preferințele electoratului. Partidul lui Nicușor Dan nu numai că ratează o oportunitate de a-și consolida și extinde capitalul electoral, dar își creează un adversar redutabil cu care va intra în competiție pentru a obține sprijinul aceluiași public. USR va pierde nu doar votanți, ci și membri în favoarea unui eventual partid fondat de Dacian Cioloș și colaboratorii săi apropiați. Dacă divergențele din interiorul formațiunii parlamentare se vor accentua, fie cu privire la adeziunea fostului premier, fie pe fondul unor evoluții ulterioare, dezertorii se vor înmulți și vor alege, probabil, să-și continue activitatea politică într-un alt proiect cu agendă reformistă. Am putea asista chiar la o desprindere în bloc a susținătorilor lui Dacian Cioloș din USR la inițiativa unora dintre membrii guvernării tehnocrate și a liderilor deveniți indezirabili.
Opoziția unora dintre liderii celor două formațiuni complică alegerea lui Dacian Cioloș. Fostul premier ar putea fi acuzat de scindarea partidului lui Nicușor Dan dacă tatonările se vor prelungi și divergențele din interiorul formațiunii cu privire la cooptarea acestuia se vor acutiza. Dar acuzații similare pot apărea și dacă va decide să lanseze un partid nou căruia i se vor alătura cu certitudine și grupuri din USR. O astfel de evoluție ar putea duce și la o clarificare din perspectivă ideologică a spectrului de partide. Este de așteptat ca USR să fie împins spre stânga de o previzilă adeziune a partidului lui Dacian Cioloș la popularii europeni. De asemenea, liderii de stânga ai USR ar putea câștiga mai multă vizibilitate și influență pe fondul transferului unor persoane importante din actualul angrenaj al formațiunii. Ambiguitatea pe care Nicușor Dan o întreține cu privire la propria orientare doctrinară denotă, probabil, disponibilitatea de a se adapta la varianta mai favorabilă contextului politic.
În cazul în care Dacian Cioloș va prefera să lanseze un nou partid, fostul premier are posibilitatea de a-și consolida echipa și prin atragerea unor intelectuali care au fost sau sunt încă angrenați în politică, dar care s-au retras sau au intrat în conflict cu formațiunile la care au aderat. De asemenea, pe lângă membrii Legislativului intern care s-ar putea alătura lui Dacian Cioloș, formațiunea sa ar putea fi reprezentată și în Parlamentul European prin cooptarea Monicăi Macovei, eventual după anexarea M10, sau a lui Cristian Preda. Problema afilierii la familii politice diferite poate fi soluționată prin revenirea fondatoarei M10 la PPE, motivată public de retragerea conservatorilor britanici pe fondul Brexit și de acuzațiile de încălcare a normelor și a valorilor democratice adresate unor partide din ACRE, precum PiS sau AKP.
Fostul premier are și opțiunea de a lansa o platformă sub cupola căreia să unifice opoziția în alegeri. Această variantă pare mai apropiată de planurile inițiale ale lui Dacian Cioloș. Prim-ministrul tehnocrat se angaja la începutul acestui an să susțină activitatea partidelor de opoziție. Inițiativa nu s-a bucurat, însă, de prea multă receptivitate din partea PNL și USR. Pe de altă parte, fenomenul protestelor a propulsat tema constituirii unui nou partid pe agenda publică, iar Dacian Cioloș a fost identificat de liderii informali ai manifestațiilor ca personajul cel mai potrivit să inițieze demersurile pentru reprezentarea politică a protestatarilor. Presiunile la adresa acestuia să-și asume un angajament partinic s-au amplificat în ultima perioadă. Simpatizanții fostului prim-ministru nu par deloc satisfăcuți de platforma anunțată de Dacian Cioloș și continuă să îi solicite constituirea unei alternative la formațiunile consacrate.
Opțiunea cea mai favorabilă pentru Dacian Cioloș ar fi fost, însă, adeziunea la PNL, în măsura în care mai poate fi luată în calcul, urmată de o candidatură la conducerea partidului, eventual cu sprijinul foștilor democrat-liberali, aparent dispuși să-l retragă pe Cătălin Predoiu din cursa pentru președinția formațiunii în eventualitatea cooptării fostului premier. Imaginea lui Dacian Cioloș este oricum asociată PNL, partidul care, așa cum sublinia și posibilul său contracandidat, Ludovic Orban, l-a susținut pentru funcțiile de ministru sau prim-ministru. Pe de altă parte, peneliștii nu și-ar permite să respingă o candidatură a fostului premier dacă intenționează să se reabiliteze în percepția electoratului reformist, în condițiile în care niciunul dintre actualii pretendenți nu beneficiază de aceeași cotă de credibilitate. Fiecare zi în care Dacian Cioloș amână intrarea în PNL îl îndepărtează, însă, de o candidatură cu succes la conducerea formațiunii, așa cum susțineam și într-un articol precedent.
