Influența serviciilor secrete asupra scenei politice a reprezentat un permanent subiect de dispute în istoria recentă. Speculațiile au atins un nou apogeu pe fondul demiterii cabinetului Grindeanu și al desemnării premierului Tudose. Atât fostul, cât și actualul prim-ministru sunt suspectați de legături ascunse cu Serviciul Român de Informații care ar fi jucat un rol decisiv în nominalizarea acestora. SRI s-a grăbit să nege orice implicare în actul politic cu o promptitudine impusă, probabil, și de amploarea speculațiilor din spațiul public. Acuzațiile sunt dificil de confirmat sau infirmat din cauza precarității controlului civil asupra activității serviciului secret și a penuriei de anchete jurnalistice revelatoare. Cert este, în schimb, că asigurările SRI nu au convins pe nimeni și că paranoia din societate nu va putea fi diminuată în absența consolidării controlului parlamentar, a unei reforme structurale a controversatei instituții și a modificării cadrului legislativ în care își desfășoară activitatea.
Speculațiile cu privire la serviciile secrete vizează cu precădere SRI, o tendință explicabilă fiind vorba despre continuatorul Securității din perioada comunistă. Serviciul de informații a traversat, totuși, o spectaculoasă transformare de imagine, pe fondul integrării în NATO și UE, dintr-o relicvă a regimului de dinainte de 1989 la un pilon al procesului de occidentalizare a statului român. Participarea la campania anticorupție, desfășurată la presiunea și cu susținerea explicită a organizațiilor internaționale și a celor mai influente cancelarii din spațiul euro-atlantic, i-a atras simpatia publicului cu înclinații reformiste, anterior ostil instituției înființate de regimul Iliescu în contextul incidentelor de la Târgu Mureș din martie 1990. Percepția publică asupra SRI s-a inversat pe parcursul anilor 2000. Cu puține excepții, foștii susținători au devenit critici și invers. Tocmai partidul fondat de Ion Iliescu este considerat astăzi principalul contestatar de pe scena politică al activității instituției, însă absența oricăror inițiative concrete în acest sens denotă că influența serviciului se extinde dincolo de zona favorabilă.
Din când în când, comisia parlamentară de control al SRI pune în scenă câte un spectacol menit a decongestiona tensiunile acumulate în societate pe fondul scandalurilor care vizează activitatea serviciului. Conducerea SRI este invitată să răspundă întrebărilor membrilor comisiei în spatele ușilor închise, pentru ca la finalul audierilor să primim aceleași asigurări neconvingătoare, de această dată din partea reprezentanților formațiunilor parlamentare, că lucrurile sunt sub control și că serviciul nu și-a depășit prerogativele legale. Și toate acestea în condițiile unor controverse interminabile cu privire la personaje notorii din politică sau din mediul de afaceri asociate sferei de influență a serviciului secret. Puținele investigații de presă care mai vizează Serviciul Român de Informații devoalează aspecte scandaloase ale activității sale, dar reacțiile decidenților politici se rezumă în continuare la declarații, uneori sub formă de contestări sau de avertismente, însă întotdeauna lipsite de consecințe.
Dintre partidele noi intrate în Parlament ca urmare a alegerilor din 2016, doar PMP a părut să facă o miză din prezența în comisia de control al SRI, însă mai mult pentru că inițial i s-a refuzat accesul. Rămâne de văzut dacă reprezentantul formațiunii lui Traian Băsescu se va distinge prin inițiative convergente cu discursul critic, de dată recentă, al fostului președinte. Deocamdată nu există semnale concludente în acest sens, așa cum nici Traian Băsescu nu mai poate fi o voce credibilă cu un trecut de principal artizan al implicării serviciului în campania anticorupție. De cealaltă parte, consolidarea controlului civil asupra SRI nu pare să reprezinte un obiectiv de interes pentru USR. De altfel, restructurarea serviciilor secrete a absentat și de pe agenda celorlalte partide reformiste fondate în ultimii ani. Menajarea serviciului de informații se explică, probabil, prin imaginea amintită de pilon al occidentalizării. Nu este nici singura situație în care reformiștii tolerează abuzurile unor instituții percepute ca aliate în efortul de ”aliniere la standardele europene” sau în care practică un dublu discurs în raport cu principiile pe care pretind că le-ar susține în spațiul public.
Chiar dacă prestația partidelor noi nu ne lasă prea multe speranțe, iar cele vechi suferă de un deficit de credibilitate, reforma serviciilor secrete nu poate fi inițiată decât de la nivel politic, eventual la presiunea societății civile sau ca urmare a intervențiilor altor instituții, precum CCR în speța colaborării SRI cu DNA. Atât timp cât discursul critic al unor politiceni, chiar și aflați în poziții importante, nu este dublat de inițiative concrete, dezbaterea publică va rămâne dominată de teorii conspiraționiste, iar fiecare evoluție importantă va fi însoțită de speculații paranoide care nu ocolesc nici proiectele politice de dată mai recentă, acuzate că ar fi ”creații de laborator” ale acelorași servicii. Supradimensionarea, abuzul de interceptări, depășirea cadrului legal de activitate sau derularea unor activități comerciale suspecte, pentru a aminti numai câteva dintre problemele semnalate în spațiul public cu privire la serviciul de informații, ar trebui să figureze printre preocupările partidelor noi alături de alte aspecte reformabile ale sistemului de stat care se bucură în prezent de o atenție suplimentară.
