Britanicii au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Este unul dintre rarele momente în care hiperbolele presei senzaționaliste se justifică. Asistăm la un eveniment cu rezonanță istorică. Rezultatul este cu atât mai remarcabil cu cât establishment-ul integraționist s-a arătat dispus să recurgă la orice mijloace pentru a împiedica acest deznodământ, de la falsificarea previziunilor economice referitoare la impactul Brexit asupra piețelor, la discreditarea taberei eurosceptice prin acuzații lipsite de fundament, de la șantaj și intimidare, la manipulare emoțională.
Referendumul reprezintă o lecție de democrație pentru celelalte state membre, iar aplicarea acestuia ar trebui să fie imperativă pentru elita europeană. Răspunsul britanicilor este lipsit de echivoc. Respectarea voinței cetățenilor de pe continent nu va mai putea fi eludată, așa cum s-a întâmplat cu consultările populare din trecut care au invalidat cursul integraționist al Uniunii Europene. Marea Britanie alege să părăsească o construcție falimentară care amenință identitatea, suveranitatea și prosperitatea națiunilor europene și stabilește, astfel, un precedent de urmat pentru celelalte state membre critice la adresa evoluției proiectului comunitar.
Cunoscând inerția birocrației bruxelleze, ne putem aștepta ca aplicarea rezultatului referendumului să fie prelungită cu complicitatea clasei politice britanice care și-a declarat în cea mai mare parte susținerea pentru apartenența la Uniunea Europeană. Amânarea acestui deznodământ nu va face decât să confirme deficitul democratic al construcției europene și incapacitatea instituțiilor comunitare de a se adapta la realitățile în schimbare ale mediului internațional. Reacția organismului comunitar la șocul provocat de retragerea unuia dintre cei mai importanți membri va demonstra încă o dată că Uniunea Europeană nu este dispusă să se reformeze. Nomenclatura bruxelleză va încerca să profite de retragerea singurului membru care a ridicat obiecții pertinente la adresa evoluției UE pentru a-și urmări nestingherită ambițiile.
Absența vocii realiste a Marii Britanii se va resimți în forurile europene, însă un vot favorabil apartenenței la UE ar fi fost sinonim cu cauționarea actualului curs al proiectului și ar fi descurajat orice inițiativă de reformare a instituțiilor comunitare. Deznodământul recentei consultări populare putea fi altul dacă establishment-ul european ar fi demonstrat mai multă flexibilitate în negocierile cu premierul britanic care au precedat referendumul. Aceastea au reprezentat, însă, o nouă oportunitate de a constata rezistența la schimbare a Uniunii Europene. Votul cetățenilor britanici ar trebui să genereze un proces de introspecție la nivelul instituțiilor UE care să conducă în cele din urmă la o reconfigurare a proiectului comunitar. Este mai probabil, însă, ca nomenclatura bruxelleză să reacționeze contrar așteptărilor raționale.
Sub influența previziunilor alarmiste ale formatorilor de opinie direct interesați de continuitatea proiectului european, liderii statelor membre și ai instituțiilor comunitare ar putea să opteze pentru o accelerare a integrării politice care să împiedice restul națiunilor europene să urmeze precedentul stabilit de Marea Britanie. Aprofundarea cursului integraționist va accentua, însă, tocmai vulnerabilitățile construcției europene și va genera noi mișcări contestatare. Curentul eurosceptic va continua să se dezvolte pe măsură ce elita europeană se va dovedi incapabilă să răspundă noilor provocări. Singurul risc real generat de Brexit este ca discursul critic la adresa Uniunii Europene să fie monopolizat de politicieni demagogi, încurajați de succesul referendumului din Marea Britanie să mizeze pe cartea euroscepticismului.
Dezbaterea din Marea Britanie a fost reflectată de presa românească numai din perspectiva taberei pro-UE. Nimic surprinzător în această privință, cunoscând optica integraționistă a comentariatului autohton. Vocile critice la adresa cursului Uniunii Europene sunt marginalizate în spațiul public. Orice chestionare a proiectului comunitar trezește reacții agresive de dezaprobare. Presa autohtonă s-a întrecut în a reflecta pe larg cele mai excesive avertismente din spațiul european. Mesajele taberei eurosceptice au absentat, în schimb, cu desăvârșire din dezbaterea internă. Refuzul formatorilor de opinie de a-și diversifica sursele de informare și de a lua în considerare argumente contrare poziției pe care o susțin cu visceralitate denotă predispozițiile ideologice și carențele de educație democratică ale comentariatului local.
Sondajele arată o diminuare constantă a popularității Uniunii Europene și în România. Receptivitatea publicului authoton la discursul eurosceptic este mult mai ridicată decât a elitelor. Problema rezidă în asocierea abuzivă a curentului cu politicieni penali care au acuzat interferențele instituțiilor europene și ale ambasadelor occidentale în procesul de justiție. O altă prejudecată ridicolă a liderilor de opinie este că orice poziție critică la adresa proiectului comunitar favorizează regimul de la Moscova, iar comentatorii cu orientare eurosceptică sunt catalogați frecvent ca agenți ai Kremlinului. Amenințarea rusească servește elitei autohtone pentru a descuraja prin intimidare orice constestare la adresa consensului politic, ideologic și cultural pro-occidental. Astfel de acuzații gratuite nu merită nici măcar efortul de a fi demontate.
