Bombardamentul Statelor Unite asupra unei baze aeriene a regimului Assad inaugurează o nouă etapă în războiul din Siria. Administrația Trump își demonstrează disponibilitatea de a interveni militar în conflictele din Orientul Mijlociu. Decizia președintelui SUA a fost întâmpinată cu surprindere printre susținătorii săi pentru că reprezintă o abatere de la angajamentele din campania electorală. Implicarea în războiul din Siria contrazice și declarațiile recente ale diplomaților americani, favorabile unei soluționări interne a conflictului. Atacul chimic atribuit regimului alawit pare să fi provocat o schimbare de atitudine la Casa Albă, chiar dacă intervenția Statelor Unite nu modifică substanțial realitatea din teren și, cel puțin deocamdată, nu se conturează perspectiva unei intervenții militare mai ample.
Raportul de putere dintre taberele combatante rămâne favorabil președintelui Assad și după evenimentele recente. Situația s-ar putea schimba dacă bombardamentul va fi urmat de acțiuni similare, însă semnalele transmise de administrația Trump par mai degrabă contrare unor asemenea desfășurări de forțe, cu atât mai puțin unei potențiale prezențe terestre a trupelor americane, în ciuda apelurilor repetate ale unor politicieni sau comentatori influenți din SUA. Atacul se dorește, probabil, un avertisment menit să risipească impresia de impunitate a regimului alawit și să descurajeze recursul la armament chimic. Cu toate acestea, administrația Trump ar putea fi constrânsă de evoluțiile viitoare să adopte reacții de aceeași natură odată intrată în logica beligerantă a politicii externe americane din ultimele decenii.
Decizia președintelui SUA ar putea fi motivată și de anumite rațiuni de ordin intern. Donald Trump traversează cea mai delicată perioadă de la asumarea mandatului pe fondul eșecului de a promova în Congres proiectul de reformă a sistemului de sănătate, dar și al anchetelor privind implicarea Kremlinului în alegerile prezidențiale sau legăturile dintre oficiali ruși și membri ai echipei sale. Bombardamentul din Siria a generat aproape în unanimitate reacții pozitive în interiorul partidului republican, inclusiv din partea unor critici notorii ai președintelui. Intenționat sau nu, Donald Trump a reușit să provoace un moment de unitate fără precedent de la înscrierea sa în cursa pentru învestitura republicană care s-ar putea reflecta și într-o susținere sporită pentru proiectele de pe agenda internă. Pe de altă parte, decizia de a interveni militar în conflictul din Siria în dauna taberei susținute de Kremlin mai risipește din suspiciunile cu privire la relația apropiată a actualei administrații cu regimul de la Moscova.
Decizia președintelui SUA denotă o predilecție spre acțiuni unilaterale în politica internațională. Concordanța cu ideologia antiglobalistă care l-a propulsat în preferințele electoratului este, însă, doar aparentă în condițiile în care reacțiile susținătorilor săi sunt preponderent negative. Donald Trump a criticat în repetate rânduri intervențiile militare dispuse de predecesorii săi și s-a pronunțat împotriva bombardării facilităților armatei siriene într-un context asemănător. Abordarea inedită a dosarelor internaționale i-a atras simpatia publicului refractar la perspectiva asumării unor noi angajamente de securitate în Orientul Mijlociu și a comentatorilor critici la adresa politicii intervenționiste a administrațiilor precedente. Atacul împotriva regimului Assad este interpretat în cercurile favorabile președintelui ca o încălcare flagrantă a promisiunilor din campanie. Abaterea de la angajamentele anterioare nu a fost întâmpinată cu aceeași surprindere și de cei care au sesizat incoerența discursurilor sale electorale și au anticipat o prestație contrară așteptărilor naive.
Este prematur să vorbim despre o doctrină de politică externă a administrației Trump, cu atât mai mult cu cât decizia impulsivă a președintelui american îi reliefează încă o dată deficitul de cunoștințe sau de experiență în domeniu și vulnerabilitatea la influențele de moment. Donald Trump pare incapabil să se încadreze în parametrii unei abordări strategice a relațiilor internaționale și mereu dispus să-și ajusteze pozițiile la dinamica scenei politice sau la fluctuațiile opiniei publice. Ne putem aștepta ca președinția acestuia să fie caracterizată în continuare de imprevizibilitate și ca deciziile sale imprudente să provoace noi crize în plan internațional.
Îngrijorătoare este și ignorarea prevederilor constituționale prin declanșarea unei intervenții militare împotriva unui stat suveran fără aprobarea prealabilă a Legislativului. Putem anticipa că bombardamentul recent nu va reprezenta un eveniment singular pe parcursul președinției lui Donald Trump și că actuala administrație va continua practicile abuzive inaugurate de cele precedente. Intervenția din Siria nu poate rămâne un gest demonstrativ decât în absența improbabilă a unor noi provocări la adresa Statelor Unite și a aliaților din Orientul Mijlociu.
Atacul chimic impunea o reacție fermă din partea SUA pentru a risipi imaginea de slăbiciune provocată de insuccesele din Afganistan și Irak sau de prestația ezitantă a lui Barack Obama, însă recursul la forță pare precipitat și ilegitim. Dacă situația se va repeta, administrația Trump va fi nevoită să răspundă cu noi acțiuni militare care vor expune Statele Unite unor potențiale ciocniri cu celelalte entități angrenate în conflict. Riscul degenerării războiului civil din Siria într-un conflict cu implicații globale ar fi trebuit să îndemne Washingtonul la o abordare mai precaută. Experiența intervențiilor anterioare din regiunea Orientului Mijlociu sugera necesitatea unei strategii diferite, intuită de Donald Trump în campanie și speculată cu abilitate din perspectivă electorală, dar abandonată după numai câteva luni de mandat la Casa Albă.
