Polarizarea internă pe tema anticorupției se reflectă periodic și în presa internațională. Reputația de care se bucură în România publicațiile mainstream din spațiul occidental se dovedește iluzorie cu aproape fiecare incursiune a acestora în politica autohtonă. Partizanatul analizelor trădează cel puțin superficialitatea autorilor, dacă nu chiar racordarea deliberată la interesele uneia dintre tabere. Instituții de presă consacrate găzduiesc cu regularitate materiale descalificante care le transformă în veritabile organe de propagandă.
Este și cazul unui articol recent din cotidianul The New York Times, citat cu insistență de presa locală, ce abordează încurcătura provocată de hotărârea Curții Constituționale privind revocarea procurorului-șef DNA. Jurnaliștii americani preiau fără nicio urmă de scepticism discursul taberei justițiariste, ignorând cu desăvârșire gravitatea revelațiilor din culisele sistemului de justiție sau complexitatea procesului de revizuire a cadrului legislativ. Ar fi suficientă o trecere în revistă a protagoniștilor intervievați, dintre care niciunul critic la adresa campaniei anticorupție, pentru a reliefa carențele deontologice sau înclinațiile ideologice ale autorilor. Materialul rezultat s-ar fi cuvenit publicat cu un avertisment de publicitate politică.
Ofensiva adversarilor campaniei anticorupție și-a consolidat, de asemenea, componenta externă prin cooptarea unor firme de lobby din cele mai influente capitale occidentale. Raportul materialelor de propagandă din presa internațională „frecventabilă” s-a mai echilibrat pe fondul demersurilor agenților de influență contractați de personaje vizate în anchete penale. Toată această ofensivă mediatică este dublată de una politică, impulsionată de instituirea administrației Trump de la care se așteaptă reconsiderarea angajamentelor din România. De aici și solicitudinea puterii de la București în raport cu politica externă a Statelor Unite și interesele comerciale ale industriei americane de armament.
Înlocuirea prematură a ambasadorului Hans Klemm a părut să transmită un semnal de schimbare. De altfel, criticii DNA s-au grăbit să-și declare satisfacția cu privire la înlăturarea unuia dintre principalii susținători ai Laurei Codruța Kovesi. Intențiile administrației republicane rămân, însă, disputate. Până la desemnarea noului titular al postului, atenția se îndreaptă asupra vizitei adjunctului Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, Wess Mitchell. Poate contrar așteptărilor opozanților campaniei anticorupție, declarațiile sale publice se înscriu, totuși, în repertoriul standard al diplomației americane, probabil tocmai cu scopul de a tempera speculațiile privind abandonarea unei strategii cu implicații geopolitice.
Revenind la presa occidentală, criza de credibilitate pe care o traversează publicațiile sau televiziunile mainstream și care a determinat reorientarea publicului spre alternative controversate își găsește justificarea în abdicarea lor prealabilă de la exigențele deontologice, exemplele amintite reprezentând probe elocvente ale unui partizanat devenit aproape normativ pentru trusturi odată respectabile. Din păcate, relatarea preferențială a evenimentelor din România nu reprezintă doar o excepție regretabilă, ci o expresie a degenerării actului jurnalistic în activism și a contaminării redacțiilor cu radicalism politic și ideologic.
