Nominalizarea unui nou premier susținut de majoritatea PSD-ALDE este întâmpinată cu nemulțumire în mediile favorabile președintelui. Așa cum o demonstrează reacțiile din spațiul public, tolerarea degringoladei guvernamentale comportă riscuri de imagine în perspectiva alegerilor din 2019. Klaus Iohannis este contestat nu atât pentru decizie în sine, justificată prin apelul (tot mai puțin convingător) la „aritmetica parlamentară”, cât mai degrabă pentru urgentarea procesului de numire și ignorarea disfuncționalităților din interiorul coaliției.
Intervențiile superficiale ale președintelui, o reeditare sumară a celor din contextul scandalului Grindeanu, au amplificat percepția de inabilitate în exercitarea principalelor sale prerogative și au alimentat suspiciunile de pasivitate în raport cu evoluțiile politice, demisia forțată a premierului Mihai Tudose fiind interpretată ca o nouă oportunitate ratată de reconfigurare a distribuției puterii după rebeliunea solitară a precedentului titular al postului.
Susținătorii președintelui contestă pretențiile majorității PSD-ALDE de a continua să guverneze după eșecurile a două cabinete la intervale de numai șase luni. Retragerea sprijinului politic pentru doi prim-miniștri pe parcursul unui singur an denotă disfuncționalități severe în relația dintre conducerile partidelor de guvernare și membrii Executivului. Prin acceptarea propunerii înaintate de PSD și ALDE în absența unor garanții suplimentare pentru corectarea deficiențelor sesizate, președintele cauționează iresponsabilitatea liderilor coaliției și facilitează un potențial nou exercițiu guvernamental eșuat.
Dacă ecuația reconfigurării majorității parlamentare rămâne dificil de soluționat, Klaus Iohannis ar fi putut să condiționeze nominalizarea unui nou premier din partea actualei coaliții de reconfigurarea conducerilor partidelor componente sau cel puțin de reconfigurarea relației acestora cu viitorul șef al Executivului. Refuzul de a impune orice fel de condiții îl reduce, însă, la statutul de „spectator neangajat” al jocului politic, percepție accentuată și de contrastul cu fostul președinte sau cu solicitările radicale ale protestatarilor din stradă, adepți ai coagulării forțelor de opoziție cu scopul înlăturării PSD de la Palatul Victoria.
Ambasadorii demersurilor de unificare a opoziției își manifestă dezamăgirea la adresa lui Klaus Iohannis și chiar reclamă necesitatea unor alternative pentru alegerile din 2019 fără să sesizeze că tocmai perpetuarea acestor scenarii blochează atât diversificarea scenei politice, cât și consolidarea actorilor care ar putea să furnizeze candidaturi viabile. Spectrul unificării împiedică dezvoltarea formațiunilor respective, prevenind articularea unor identități solide sau prefigurând compromisuri ce descurajează implicarea politică, și obstrucționează ascensiunea liderilor cu potențial de prezidențiabili, constrânși să adopte o postură de subordonare în raport cu actualul șef al statului și să-i deconteze electoral prestația mediocră.
