Guvernarea PSD-ALDE traversează un nou impas pe fondul rebeliunii premierului Mihai Tudose. Pe scena politică pare să se fi permanentizat o stare de criză din debutul legislaturii curente. Disputele au început cu prima nominalizare pentru funcția de prim-ministru, Sevil Shhaideh, respinsă de Klaus Iohannis din rațiuni de securitate națională și au continuat cu adoptarea controversatei OUG 13, urmată de proteste antiguvernamentale de amploare, cu demiterea premierului Sorin Grindeanu prin (auto)moțiune de cenzură sau cu remanierea unor portofolii importante din cabinetul Tudose sub amenințarea demisiei actualului șef al Guvernului. La degringolada coaliției PSD-ALDE au contribuit și bâlbele guvernamentale, precum gestionarea defectuoasă a legii salarizării unice sau a modificării legilor justiției, dar și lansarea unor măsuri pentru a fi ulterior retrase, îndeosebi în domeniul fiscal, culminând cu rescrierea programului din campania electorală, elementul central din comunicarea actualei puteri.
Radiografia celor nouă luni de guvernare PSD-ALDE relevă disfuncționalități severe în relația miniștrilor și, mai ales, a prim-miniștrilor social-democrați cu liderii partidului. PSD pare scindat între șeful Executivului și conducerea formațiunii pentru a doua oară după asumarea guvernării. Într-un climat de paranoia alimentată de teoriile conspiraționiste din jurul infamului „binom SRI-DNA”, implicarea președintelui în procesul de numire a premierilor reprezintă o sursă de permanente suspiciuni pentru reprezentanții majorității parlamentare. Însă principala cauză a rupturii dintre conducerea partidului și cea a Guvernului rămâne interdicția la adresa președintelui PSD, ca urmare a condamnării penale, de a ocupa funcția de prim-ministru.
Așa cum explicam și în contextul demiterii cabinetului precedent, această situație a dus la „instituirea unei duble loialități printre titularii portofoliilor ministeriale” de natură să provoace un „conflict de autoritate între superiorii ierarhici din Executiv, respectiv din partid”. Confruntările dintre Liviu Dragnea, de o parte, și Sorin Grindeanu sau Mihai Tudose, de cealaltă parte, au fost anticipate și puteau fi prevenite prin instituirea unor mecanisme de dialog și de control la nivel de coaliție. Absența instituționalizării relației dintre Executiv și partidele guvernamentale a determinat, în schimb, o deteriorare graduală a proceselor decizionale. Ca o consecință, tensiunile dintre președinții formațiunilor de guvernare și fostul sau actualul șef al cabinetului de miniștri au degenerat până la stadiul de conflicte personale.
Mihai Tudose provoacă, totuși, suspiciuni mai întemeiate de colaborare cu adversarii politici decât predecesorul său la Palatul Victoria. Inițiativa de remaniere a miniștrilor cu probleme în justiție corespunde voinței exprimate public de președintele Klaus Iohannis, pe care premierul a găsit de cuviință să-l și consulte în cadrul unei întâlniri chiar înaintea ședinței decisive a CExN. Sorin Grindeanu nu a părut să beneficieze, în schimb, de sprijinul Cotroceniului în conflictul cu liderii coaliției, din contră. Klaus Iohannis a facilitat demiterea Guvernului anterior pe care o și solicitase, de altfel, în contextul adoptării OUG 13. Pe de altă parte, pretextul invocat de Mihai Tudose pentru solicitările de demitere a miniștrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Viorel Ilie, prin care intenționează, probabil, să-și consolideze autoritatea asupra membrilor cabinetului, îl repoziționează, cel puțin la nivel de discurs, în tabără criticilor PSD-ALDE, cu inevitabile efecte adverse pentru statutul său în cadrul propriului partid.
Specularea în interes personal a anchetelor inițiate de procurorii DNA împotriva unor miniștri din Guvernul pe care îl conduce are o rezonanță negativă printre membrii și votanții PSD-ALDE, amplificată de reacțiile contondente ale presei apropiate de majoritatea parlamentară. Chiar dacă poziția lui Liviu Dragnea în PSD devine tot mai vulnerabilă, Mihai Tudose este departe de a se profila ca un posibil înlocuitor. Premierul nu are un profil public de potențial președinte al principalului partid de guvernare, performând submediocru în sondaje, și nici nu pare să dispună de sprijinul necesar în interiorul formațiunii, cu atât mai mult cu cât, prin forțarea demisiei unor colegi, riscă să-și contureze o imagine de trădător printre social-democrați.
Rămâne de văzut în ce măsură controlul asupra fondurilor de care dispune Ministerul Dezvoltării Regionale, despre care se speculează că ar fi principala miză a remanierii, ar putea să-i compenseze lipsa de popularitate, deși loialitatea ministrului nominalizat pentru portofoliul cheie în ecuația disputelor interne reprezintă deocamdată o necunoscută. Și totuși, un scenariu mai plauzibil de înlăturare a președintelui PSD i-ar atribui lui Mihai Tudose, mai degrabă, un rol de conjunctură. Din postura de șef al Guvernului, premierul se poate dovedi un instrument indispensabil pentru o eventuală înlocuire a lui Liviu Dragnea, însă perspectivele unui asemenea demers vor deveni mai optimiste prin cooptarea unui lider cu potențial.