Vorbe goale

Strategia de securitate a administrației Trump configurează o doctrină convențională de politică externă, în contrast cu proiecțiile alarmiste sau naive care continuă să anime dezbaterile publice. „Realismul principial” clamat de președintele american rămâne o ficțiune electorală menită să speculeze aspirațiile societății americane cu privire la revizuirea angajamentelor externe. Contradicțiile documentului amintit nu reprezintă o surpriză pentru cei care au remarcat încă din campanie inconsistența și incoerența candidatului republican. Prestația Statelor Unite pe scena internațională rămâne subordonată mizelor electorale interne sau intereselor externe angrenate în mecanismele de lobby din Washington.

Donald Trump își asezonează deciziile previzibile cu declarații sau gesturi provocatoare ce se intenționează a induce o aparență de rebeliune în raport cu intens contestatul establishment. În realitate, politica externă americană își urmează cursul impus de administrațiile precedente, chiar într-un ritm accelerat de brutalitatea noului președinte. Perspectivele de ansamblu ale protagoniștilor se suprapun în ciuda coliziunilor retorice pretinse de afilierile ideologice sau politice distincte, spectacole regizate de artificii stilistice. Statele Unite cultivă aceleași relații de colaborare, dominare sau adversitate ca în trecutul criticat de candidatul Donald Trump. Diferențele de abordare a unor dosare internaționale se rezumă la aspecte formale, precum supralicitarea unor mutări cu impact mai degrabă simbolic.

Din perspectiva României, este suficient să rememorăm prestația ambasadorului Hans Klemm din anul care se încheie pentru a înțelege că nu s-a schimbat nimic fundamental în politica externă americană după alegerea lui Donald Trump. Statele Unite continuă să intervină în politica internă a statelor deopotrivă adversare sau partenere, chiar și acolo unde nu pot fi identificate riscuri iminente sau interese legitime pentru societatea americană. Mai mult, așa cum se întâmplă adesea și în cazul României, intervențiile se dovedesc cel puțin inoportune, dacă nu chiar nocive pentru stabilitatea țărilor respective și, acolo unde există potențial de contagiune, a regiunii sau a mediului internațional în ansamblu.

O regândire de substanță a politicii externe americane rămâne la fel de necesară, însă oportunitatea generată de curentul anti-establishment riscă să fie ratată prin alegerea unui președinte incapabil să furnizeze o alternativă la consensul intervenționist al mainstreamului politic și mediatic din Statele Unite. Donald Trump a reușit să obțină suportul multora dintre contestatarii establishmentului de politică externă, inclusiv al unor lideri de opinie cu orientare realistă, prin discursul contrariant din campania electorală al cărui apogeu a fost reprezentat de chestionarea intervenției din Irak. Evoluțiile ulterioare asumării președinției îi devoalează, însă, optica beligerantă asupra arenei internaționale, plasându-l în continuitatea predecesorilor săi la Casa Albă. Sub mandatul lui Donald Trump, Washingtonul continuă să-și extindă angajamentele militare și să-și deterioreze relațiile diplomatice cu state aliate sau adversare, contribuind la volatilizarea mediului internațional de securitate.