USR duplicitar. Referendumul antireferendum

Dubla măsură în raportarea la mecanismele democratice devine o constantă în discursul și acțiunea noii generații de politicieni. Revelația alegerilor parlamentare, USR a organizat în premieră un referendum intern pe tema inițiativei de redefinire a căsătoriei în Constituție. Nimic criticabil până aici, din contră. Extinderea participării la procesele decizionale reprezintă un demers oportun pentru soluționarea unor dispute care pot provoca fracturi ireconciliabile în interiorul unei formațiuni. Problematică este, în schimb, insistența pe inițiativă în sine și nu pe subiectul acesteia. Opțiunea majorității votanților a fost ca USR să se poziționeze împotriva demersului Coaliției pentru familie, nu doar a propunerii de modificare a Constituției, ci a procesului de revizuire și a referendumului. Prin urmare, parlamentarii USR care vor respecta decizia colegilor de partid se vor opune unei inițiative cetățenești care, potrivit instituțiilor abilitate ale statului român, întrunește condițiile legale pentru a-și urma cursul firesc. Cu alte cuvinte, USR decide prin referendum să respingă organizarea unui alt referendum.

Nu atât formularea întrebărilor din consultarea USR, cât intervențiile majorității liderilor platformelor interne devoalează o atitudine duplicitară față de referendum ca instrument democratic. Dezbaterea generată de Coaliția pentru familie provoacă senzații de deja vu după episodul Brexit care a fost comentat cu aceeași inconsecvență în spațiul public. A devenit deja o obișnuință ca cei mai gălăgioși susținători ai democratizării să fie și cei mai turbulenți critici ai consultărilor populare atunci când rezultatele contravin opțiunilor personale. La fel și invocarea unor presupuse încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale chiar și în situațiile în care instituțiile abilitate se pronunță contrar acuzațiilor de acest tip. În consecință, reacțiile critice la adresa inițiativei de redefinire a căsătoriei în Constituție se încadrează, în proporție determinantă, într-un tipar tot mai prezent în dezbaterea internă ca parte a procesului mai amplu de sincronizare culturală la spațiul occidental.

Relația ambivalentă cu opinia majoritară din societate explică și comentariile de factură similară cu privire la rezultatele unor scrutine, vezi caracterizarea malițioasă a votantului PSD realizată de ministrul justiției din cabinetul tehnocrat, Raluca Prună. Fundamentul acestui fals elitism al noii generații de politiceni este reprezentat de ideologia corectitudinii politice. Sintagme precum ”partea bună a istoriei” denotă o gândire unilaterală, captivă unui sistem mecanic de interpretare a realității, superficială și orientată spre formulări stereotipe – etichetele infamante de care abundă dezbaterile politice de dată recentă – ce descurajează orice dialog. Aroganța intrinsecă unor astfel de intervenții publice reprezintă și o explicație a eșecurilor electorale. Pretențiile de superioritate morală clamate de noua ”elită” politică în raport cu competitorii săi sunt amendate la vot de o societate educată în spirit creștin.

Pe de altă parte, electoratul continuă  să respingă ca pe un corp străin proiectele politice cu identitate alogenă. Ruptura de tradiția locală se traduce în importul de forme potrivnice fondului care provoacă efecte perverse și diminuează suportul publicului pentru reforme, cu consecințe dramatice asupra perspectivelor României de a se desprinde de relicvele regimului comunist. Societatea reacționează la fiascoul experimentelor politice de pe parcursul tranziției prin întoarcerile repetate la instituțiile sau personalitățile reprezentative pentru un trecut considerat nu întotdeauna mai bun, dar cel puțin mai stabil și mai predictibil.