Unificarea dreptei produce guvernări eșuate

Dezbaterile recurente despre strategiile de contestare a dominației PSD continuă să fie animate de apeluri la „unificarea dreptei”. Devine tot mai dificil de înțeles cum o teorie eșuată în practică își păstrează atractivitatea pentru comentatori influenți și protagoniști ai scenei politice. În realitate, ideea nu vizează nici unificarea și nici dreapta, luând cel mai adesea forma unor alianțe conjuncturale între formațiuni care se plasează în opoziție cu principalul actor partinic. Inițiativele de acest tip nu au presupus întotdeauna fuziunea participanților și nici nu au condiționant adeziunea de revendicarea unei anumite orientări ideologice. Proiectelor rezultate le-ar putea fi atribuite, în cel mai bun caz, relative performanțe electorale (1996 sau 2004) atunci când scorurile obținute nu au fost inferioare sumei procentelor formațiunilor componente (2009 sau 2016), însă guvernările schizofrenice pe care le-au produs au deschis calea revenirii social-democraților în preferințele alegătorilor.

Cea mai recentă intervenție de acest tip este semnată de jurnalistul Teodor Tiță în numărul curent al săptămânalului Dilema veche. Autorul listează motivele care ar justifica, în opinia sa, demersul de comasare, invocând, printre altele, „dezorientarea” partidelor din opoziție, descrise ca „blazate, confuze, fără idei”, sau „suspiciunea și disprețul cu care se tratează reciproc”. Însă soluția pe care Teodor Tiță o propune este de natură să acutizeze tocmai aceste probleme. Dacă partidele din opoziție vor fi integrate din nou într-o construcție indefinită, al cărei singur element de coeziune va fi reprezentat de ostilitatea, sinceră sau mimată, față de PSD și al cărei termen de valabilitate va expira, cel mai probabil, la scurt timp după închiderea urnelor, criza de identitate a formațiunilor componente se va prelungi, iar o eventuală prezență succintă la guvernare va fi marcată de incoerență și conflicte intestine.

PNL încă nu a digerat complet fuziunea cu PDL și transferul inopinat din ALDE la PPE. Confuzia identitară continuă să se resimtă în fracturile din discursul și din activitatea liberalilor. Angajarea într-un nou efort de factură similară ar periclita modestele progrese realizate după congres. Pe de altă parte, ar fi de așteptat ca liberalii să întâmpine cu reticiență negocierile pentru alocarea pozițiilor eligibile pe listele de candidați după ce au traversat un astfel de proces în urma căruia politicieni cu experiență au părăsit prima scenă sau au fost nevoiți să se refugieze în partide mai mici pentru a încerca să-și conserve funcțiile.

USR pare tot mai aproape de o previzilă disoluție în urma căreia ar putea rezulta noi formațiuni care să se bucure de reprezentare parlamentară. Tensiunile din organizație s-au agravat pe fondul crizei de leadership provocate de demisia lui Nicușor Dan. Disputele interne au culminat cu acuzații de fraudare a scrutinului pentru alegerea noului președinte ce au condus chiar la retragerea unuia dintre favoriți. Deznodământul congresului a provocat deja demisia unui parlamentar și ar putea să încurajeze și altele. USR nu mai poate amâna procesul de clarificare doctrinară și consolidare organizațională dacă aspiră să revină la cota din 2016. O eventuală apropiere de PNL, partid asociat de membrii și simpatizanții săi cu vechea clasă politică, riscă să-i acutizeze hemoragia internă și declinul în preferințele electoratului.

Dacă UDMR nu poate fi luat în considerare, divergențele de poziționare pe subiecte decisive, în special campania anticorupție, alături de animozitățile personale fac, mai degrabă, nefirească o colaborare între PMP și PNL sau USR, deși liderul popularilor și-a afirmat disponibilitatea încă din alegerile recente, aspirând la fotoliul de prim-ministru. Confruntat cu deficitul de credibilitate generat de anchetele procurorilor la adresa unor apropiați și cu uzura celor două mandate la Cotroceni precedate de cele ca ministru sau primar, Traian Băsescu a ales rețeta clasică de a-și consolida vehiculul politic, mizând pe importul de „traseiști” cu acces la resurse financiare și rețele de activiști. Fostul președinte și-a atins obiectivul de a intra în Parlament, sacrificându-și, însă, imaginea de reformator al sistemului post-comunist.

Speranțele partizanilor „unificării dreptei” se orientează, în contextul actual, spre Dacian Cioloș. Demersul pare să fie în asentimentul fostului premier, al cărui refuz de a-și depune adeziunea la una dintre formațiunile existente, alături de ezitările de a lansa un nou partid ar putea să denote aspirația de a unifica opoziția în perspectiva următoarelor competiții electorale.

Forțarea unor asemenea alianțe contra naturii, cum le califica mai demult un reputat istoric, ar dăuna, totuși, eforturilor de consolidare a formațiunilor din opoziție și de edificare ideologică a scenei politice în ansamblu. De asemenea, compromisurile morale și doctrinare pe care le implică au un efect demobilizator asupra electoratului, iar prezența redusă la urne avantajează tocmai ținta acestor eforturi, PSD, a cărui capacitate de a-și extinde baza de membri și de a-și activa votanții rămâne superioară adversarilor. Iar toate acestea într-un context în care social-democrații acuză oricum pierderi în sondaje ca urmare a gestionării inabile a guvernării, a disputelor interne și a contestărilor aproape generalizate din spațiul public.

Participarea independentă în alegeri a două sau mai multe partide din opoziție cotate cu scoruri peste pragul de 5% ar asigura o reprezentare mai fidelă a opțiunilor alegătorilor și ar facilita neutralizarea sateliților PSD, meniți să speculeze nișele rămase libere. „Pragmatismul non-ideologic” propus de Teodor Tiță se poate dovedi, cel mult, un artificiu electoral util, însă permanentizarea acestei stări este de natură să afecteze stabilitatea formațiunilor sau coalițiilor și să deterioreze calitatea actului de guvernare. Partidele de opoziție ar trebui să vizeze mai mult decât o alternanță temporară la putere, marcată de noi experimente guvernamentale al căror eșec previzibil îi va readuce prematur pe social-democrați la Palatul Victoria.