Un interviu care nu elucidează nimic

Interviul acordat de Florian Coldea platformei Ziare.com reprezintă un eveniment jurnalistic numai datorită posturii inedite de intervievat pentru generalul în rezervă. Fostul număr 2 din SRI a fost și, probabil, va rămâne o prezență discretă în spațiul public, nu doar din cauza formației și a constrângerilor profesionale, ci și a vulnerabilităților de comunicator dezvăluite și cu prilejul aparițiilor precedente. Florian Coldea și-a limitat intervențiile mediatice pe parcursul mandatului de prim-adjunct al directorului SRI și a continuat să absenteze din dezbaterea publică și după plecarea din funcție în ciuda acuzațiilor grave care vizează activitatea sa și a instituției pe care a condus-o. Generalul își respectă în cele din urmă promisiunea de a răspunde criticilor la adresa sa și a serviciului de informații, dar cu o întârziere nemotivată și de o manieră neconvingătoare, prin intermediul unui interviu acordat Ioanei Ene Dogioiu, o susținătoare vehementă a parteneriatului dintre SRI și DNA, în condițiile în care participarea la campania anticorupție reprezintă tocmai principala sursă de controverse.

Interviul cu Florian Coldea apare în contextul unor noi dezvăluiri cu privire la activitatea serviciului de informații, a căror sursă este de această dată un fost ofițer SRI, Daniel Dragomir. Fostul șef al unității antiteroriste a fost audiat de membrii Comisiei de supraveghere a SRI la numai câteva ore după publicarea interviului. Daniel Dragomir și-a reluat în fața parlamentarilor acuzațiile la adresa serviciului secret și, potrivit președintelui Comisiei, Claudiu Manda, a prezentat o serie de documente în sprijinul afirmațiilor sale și o listă de 65 de persoane pentru a fi audiate, printre care ofițeri SRI, politicieni sau ziariști. Rămâne de văzut în ce măsură afirmațiile sale vor putea fi confirmate, iar comisia parlamentară va reuși să exercite controlul civil asupra serviciului secret cu rezultate mai pertinente. Din păcate experiențele anterioare nu sunt tocmai încurajatoare (Ce facem cu serviciile).

Interviul realizat de Ioana Ene Dogioiu reprezintă o mostră de jurnalism partizan. Senior editorul Ziare.com pare să-și menajeze invitatul permițându-i să expedieze subiecte controversate, precum implicarea serviciului în actul de justiție sau activitățile comerciale desfășurate de firmele SRI, dar și să lanseze acuzații grave la adresa criticilor săi fără să le susțină cu probe. Însă nici măcar în aceste condiții Florian Coldea nu reușește să ofere răspunsuri convingătoare la suspiciunile din spațiul public, negându-le sumar sau reluând argumentații din comunicatele oficiale ale instituției, și nici să diminueze de o manieră apreciabilă credibilitatea adversarilor săi, din contră. Explicațiile cu privire la demisia lui Daniel Dragomir infirmă speculațiile cu privire la eventuale activități ilegale care i-ar fi determinat plecarea din SRI, în timp ce acuzațiile de asociere cu personaje interesate de blocarea campaniei anticorupție nu pot avea impactul scontat în absența unor dovezi concludente.

Fostul număr 2 din SRI a ales neinspirat persoana căreia să-i acorde interviul, alimentând speculațiile cu privire la calitatea acesteia de ofițer acoperit. Pe de altă parte, opțiunea pentru un interviu scris, motivată, probabil, de dorința de a-și ascunde inabilitatea de comunicator, accentuează percepția de inautenticitate și compromite verosimilitatea demersului jurnalistic. Prestația lui Florian Coldea a fost apreciată oricum ca modestă de majoritatea celor care au reacționat. Generalul a evitat să clarifice episoadele care i-au provocat trecerea în rezervă, ca urmare a „defectării” lui Sebastian Ghiță, mulțumindu-se să invoce în apărarea sa rezultatele anchetei interne. Pretinsele interese de serviciu nu pot reprezenta, însă, o acoperire credibilă pentru asocierea cu un personaj infam precum fostul deputat social-democrat. Cultivarea unei relații personale cu un protagonist controversat al mediului politic și de afaceri din partea unuia dintre conducătorii celui mai important serviciu intern de informații nu poate fi justificată convingător sub pretextul interesului național.

Concluzionând, intervenția lui Florian Coldea în dezbaterea publică despre abuzurile SRI reprezintă un eșec. Fostul prim-adjunct nu reușește să respingă criticile aduse instituției pe care a condus-o, să înlăture suspiciunile cu privire la implicarea serviciului secret pe scena politică, în actul de justiție, în presă sau în mediul de afaceri și nici să se disculpe pentru asocierile compromițătoare. Florian Coldea eșuează în tentativa de a deturna evoluțiile recente defavorabile. Până și reacțiile susținătorilor vocali ai „binomului SRI-DNA” au fost rezervate și, pe alocuri, chiar critice, deplângând cel puțin nivelul intelectual redus al dialogului.