Tehnocraţii şi agenda SRI

„Nu am fost, nu sunt şi nu o să fiu niciodată”, declara Dacian Cioloş în reacţie la acuzaţiile repetate că ar fi ofiţer acoperit. Afirmaţiile sale anterioare referitoare la utilizarea de cartele preplătite din România în organizarea de atentate teroriste în Europa sau în Orientul Mijlociu au amplificat suspiciunile cu privire la disponibilitatea guvernului de a susţine agenda principalului serviciu de informaţii. Modificarea legislaţiei pentru a permite monitorizarea activităţii cartelelor preplătite reprezintă un obiectiv mai vechi al SRI.

„Reamintim că, în ultimii ani, conducerea SRI a avut numeroase intervenţii pe tema necesităţii actualizării legislaţiei privind cartelele preplătite. De asemenea, instituţia noastră a elaborat şi transmis numeroase informări pe acest subiect instituţiilor responsabile de reglementarea normativă menţionată”, explica Biroul de presă al Serviciului Român de Informații cu prilejul unui răspuns la o solicitare recentă a postului B1 TV. Rezultatele acestor eforturi încep să se facă simţite la nivelul legislativului, unde Comisia de control parlamentar al SRI a convenit cu directorii serviciului necesitatea reglementării regimului juridic al cartelelor preplătite. În contextul actual, decizia parlamentarilor va alimenta speculaţiile cu privire la coincidenţa de obiective dintre guvernul tehnocrat şi SRI.

“Vreau să fie foarte clar: nu am niciun interes sau n-am avut niciun interes sau n-am avut niciun obiectiv ascuns atunci când am spus lucrurile astea. Cred că e important să ne învăţăm în societatea românească să discutăm aşezat şi să luăm decizii în cunoştinţă de cauză. Nici nu am spus că trebuie luată o decizie sau alta, am spus că avem nevoie de o dezbatere în societatea românească cu cărţile pe masă pe astfel de lucruri”, adăuga premierul Cioloş cu aceeaşi ocazie, lansând un apel către participanţii la dezbaterea publică să lase “deoparte pe cât posibil astfel de interpretări, de teoria conspiraţiei”. Declaraţiile imprudente ale liderului cabinetului tehnocrat nu aveau, însă, cum să nu provoace reacţii circumspecte din cauza tonului alarmist, a formulărilor imprecise sau a argumentelor superficiale. Divulgarea acestor informaţii în spaţiul public trezeşte suspiciuni şi din cauza riscurilor considerabile pe care le implică pentru imaginea României.

Speculaţiile la adresa intenţiilor lui Dacian Cioloş s-au amplificat şi pe fondul reacţiei executivului la decizia Curţii Constituţionale cu privire la implicarea SRI în anchetele penale. Aşa cum au observat numeroşi specialişti, ordonanţa de urgenţă nu numai că restabileşte colaborarea dintre serviciul de informaţii şi instituţiile din justiţie, dar şi extinde atribuţiile celui dintâi dincolo de cadrul definit prin legea fundamentală. Dacă adaugăm la această înşiruire şi intervenţia neinspirată a ministrului justiţiei, Raluca Prună, potrivit căreia „[c]u o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic”, obţinem imaginea completă a prestaţiei defectuoase a guvernului în chestiunea libertăţilor civile.

“Modul în care Guvernul a înţeles să rezolve situaţia rezultată în urma deciziei Curţii Constituţionale contravine în mod flagrant art. 115 alin. 6 din Constituţie, care prevede în mod neechivoc ca ordonanţele de urgenţă nu pot afecta drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie. În mod eronat, atât Ministrul Justiţiei cât şi Prim Ministrul au afirmat în spaţiul public că, prin această ordonanţă, SRI nu a primit absolut nicio competenţă pe care nu o avea până la decizia 51/2016 a Curţii Constituţionale. Această afirmaţie este contrazisă de însăşi prevederile legale în vigoare, modificate prin textul ordonanţei. Art. 13 din Legea 14/1992 de funcţionare a SRI prevede în mod ferm că “organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest”. (…) Prin ordonanţa dată de Guvern, Serviciul Român de Informaţii dobândeşte atribuţii de cercetare penală, fapt ce înseamnă o îndepărtare de valorile europene şi o întoarcere spre trecutul comunist”, explică într-un comunicat Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, care consideră că ordonanţa guvernului agravează “[v]ulnerabilităţile generate de amestecul atribuţiilor serviciilor de informaţii cu cele ale cercetării penale”.

Decizia Curţii Constituţionale este departe de a-şi fi epuizat efectele asupra cadrului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea instituţiile vizate. Soluţia guvernului a fost prezentată de la început ca una provizorie, menită să asigure buna desfăşurare a anchetelor în perioada de tranziţie. Nu este, însă, deloc limpede ce soluţie ar permite rezolvarea permanentă a situaţiei, în condiţiile în care CCR ar putea să invalideze pe viitor reglementările adoptate. Ordonanţa vorbeşte despre Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, pentru care UNJR observă că nu există “o lege de fundamentare transparentă, care să îi stabilească în mod clar natura juridică, structura, funcţiile şi modul de control”. Dar chiar şi dacă va fi soluţionat deficitul de reglementare, efectuarea supravegherii tehnice de către o singură entitate va rămâne problematică.

Dotarea mai multor instituţii cu mijloace specifice ar putea reprezenta o opţiune preferabilă, chiar dacă mai costisitoare, din perspectiva libertăţilor civile. Comasarea atribuţiilor de supraveghere la nivelul unei singure instituţii presupune aproape aceleaşi riscuri ca menţinerea situaţiei actuale, în care există suspiciuni justificate cu privire la modul în care SRI utilizează informaţiile colectate. Transferul acestora tot către o singură entitate nu reprezintă o garanţie pentru transparentizarea procesului. Înlocuirea unui monopol cu un altul, sub acelaşi pretext al deficitului de mijloace, nu va putea să risipească suspiciunile cu privire la influenţa discreţionară a instituţiei care execută mandatele de supraveghere tehnică asupra actului politic şi a societăţii în ansamblu.

Decizia CCR trebuie privită din perspectiva sistemului de checks and balances caracteristic democraţiilor moderne, la fel şi opţiunile pentru soluţionarea pe termen lung a problemei în discuţie. Coliziunea dintre entităţile publice nu este numai inevitabilă, ci şi benefică în multe situaţii. Din acest control reciproc al instituţiilor rezultă echilibrul de putere indispensabil oricărui stat de drept. Dotarea mai multor entităţi cu mijloace de supraveghere tehnică, şi nu crearea unui monolit care să reprezinte noul depozitar al instrumentelor de control asupra actorilor instituţionali, politici sau economici autohtoni, va facilita prevenirea şi sancţionarea abuzurilor.

Într-o societate în care, potrivit riscograma.ro, „[p]ersonalul de 12.000 de agenţi secreţi e depăşit doar de al FBI”, cu „60 de angajaţi în serviciile interne la suta de mii de locuitori”, suspiciunile cu privire la influenţa exercitată de serviciile de informaţii vor rămâne ridicate. Poate că atenţia premierului Dacian Cioloş ar trebui să se îndrepte şi în această direcţie dacă apelurile sale la „însănătoşirea” dezbaterii publice sunt sincere. Pe de altă parte, trecutul controversat al SRI nu poate fi ascuns în spatele promisiunilor de reformă ale unor oficiali români sau străini şi nici cosmetizat de campaniile de imagine. Dosarele de corupţie în care sunt vizate personaje apropiate cercurilor de influenţă ale serviciului contribuie, de asemenea, la scepticismul publicului cu privire la integritatea angajaţilor săi. Viitoarele anchete ale instituţiilor anticorupţie, ieşite parţial de sub controlul serviciului de informaţii în urma deciziei CCR, ar putea dezvălui mai mult din culisele sistemului postcomunist în care SRI rămâne pilonul principal.