SRI, următoarea ţintă a campaniei anticorupţie?

Decizia Curţii Constituţionale cu privire la implicarea SRI în supravegherea tehnică pe parcursul instrucției penale ar putea contribui la formalizarea despărţirii DNA de principalul său colaborator în campania anticorupţie.

Parteneriatul dintre DNA şi SRI în dosarele de corupţie rămâne un permanent subiect de controverse. Argumentul principal al criticilor „binomului” vizează superficialitatea cadrului legislativ în care se desfăşoară colaborarea dintre cele două instituţii. Participarea serviciului de informaţii în anchete are la bază o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării care include corupţia printre ameninţările la adresa siguranţei naţionale. Reglementarea deficitară a parteneriatului dintre DNA şi SRI este vizată şi de hotărârea recentă a judecătorilor CCR.

Riscurile generate de superficialitatea prevederilor legale privind colaborarea dintre cele două instituţii au fost reclamate în repetate rânduri de observatori vigilenţi ai campaniei împotriva corupţiei. Breşele legislative semnalate de jurnalişti, politicieni, reprezentanţi ai societăţii civile sau chiar membri ai corpului magistraţilor facilitează potenţiale abuzuri în relaţia dintre instituţiile de forţă şi restul societăţii. Deloc puţine au fost şi cazurile în care persoane vizate în dosarele anticorupţie au reclamat tratamente arbitrare din partea autorităţilor. Decizia CCR vine ca urmare a plângerilor depuse de avocaţi ai unora dintre cei anchetaţi. România nu a fost ocolită nici de condamnări la CEDO soldate cu plata de penalităţi ca urmare a unor asemenea situaţii.

Credibilitatea celor anchetaţi de instituţiile anticorupţie trebuie pusă la îndoială, însă frecvenţa cu care se repetă acuzaţiile de abuz sau absurditatea situaţiilor întâlnite în anumite dosare întreţin în mod justificat suspiciunile cu privire la activitatea procurorilor şi colaborarea acestora cu partenerii din servicii. În funcţie de conţinutul motivării, decizia CCR ar putea contribui la reconfigurarea cadrului legislativ al parteneriatului dintre DNA şi SRI sau măcar la o clarificare suplimentară a acestuia. Intervenţia judecătorilor de la Curtea Constituţională are potenţialul să genereze premisele unor evoluţii pozitive oricare ar fi motivaţia care a stat la baza acestei hotărâri.

Decizia a fost interpretată mai ales din perspectiva semnificaţiei sale pentru relaţia dintre DNA şi SRI. Se speculează intens cu privire la resorturile mai mult sau mai puţin transparente care ar fi provocat intervenţia CCR. Unii comentatori vorbesc despre un nou atac la adresa instituţiilor anticorupţie. De această dată ar fi vorba despre o încercare de destructurare a unui parteneriat esenţial pentru activitatea acestora. Alţi comentatori invocă o presupusă ruptură în relaţia dintre DNA şi SRI care s-ar intenţiona a fi formalizată prin intermediul hotărârii Curţii Constituţionale. Chiar dacă opacitatea instituţiilor amintite şi absenţa anchetelor jurnalistice relevante împiedică elucidarea situaţiei, cea de-a doua explicaţie pare totuşi mai plauzibilă.

Un argument în sprijinul acestei afirmaţii este reacţia Laurei Codruţa Kovesi care s-a grăbit să declare că instituţia pe care o conduce ar fi capabilă să preia atribuţiile SRI în urma unor ajustări de personal şi de logistică: „Este important de spus că în cadrul Direcției Naționale Anticorupție noi avem un serviciu tehnic prin care procedăm la punerea în executare a autorizațiilor de interceptare. Este posibil ca în urma motivării acestei decizii să fim nevoiți să extindem numărul persoanelor care lucrează la acest serviciu tehnic și de asemenea să întărim serviciul tehnic, pentru că am avut situații în care am lucrat și cu alte instituții pentru punerea în aplicare a acestor autorizații. Din momentul în care această decizie ar intra în vigoare ar trebui ca toate autorizațiile să fie puse în aplicare prin serviciul tehnic, ceea ce înseamnă că trebuie să întărim serviciul tehnic al Direcției Naționale Anticorupție în momentul în care se publică această decizie.

Declaraţiile actualului şi, cel mai probabil, viitorului procuror şef al DNA contrastează cu reacţiile critice din trecut la adresa anumitor iniţiative care restricţionau activitatea instituţiilor anticorupţie. Este riscant de afirmat că judecătorii CCR ar face jocurile uneia dintre instituţiile amintite, însă nu poate fi exclusă ipoteza unor reglări de conturi prin intermediul acestei decizii. Implicarea SRI în anchetele anticorupţie ar putea fi restricţionată considerabil ca urmare a intervenţiei Curţii Constituţionale. Un răspuns mai clar în acestă privinţă vom avea doar după publicarea motivării. Cert este că hotărârea prefigurează o restrângere a influenţei serviciilor asupra sistemului de justiţie, ceea ce poate să însemne inaugurarea unei noi etape în campania anticorupţie.

Nu este deloc exclus ca în perioada următoare să asistăm la declanşarea unor anchete care să vizeze personaje importante din angrenajul SRI. Era de aşteptat ca şi această zonă să intre în colimatorul instituţiilor anticorupţie după curăţenia din politică sau din magistratură. Semnale în acest sens au existat şi în trecut dacă luăm în considerare dosarele în care au fost implicaţi afacerişti din cercurile de influenţă asociate serviciilor. Pe de altă parte, infiltrarea ofiţerilor acoperiţi printre magistraţi este deplânsă cu regularitate şi pe tot mai multe voci în spaţiul public. DNA ar putea profita de contextul favorabil şi de oportunitatea oferită de hotărârea judecătorilor Curţii Constituţionale pentru a-şi justifica şi legal demersurile de autonomizare în raport cu SRI.

Rivalitatea grupurilor de interese din justiţie sau servicii este preferabilă unei coeziuni depline din perspectiva libertăţilor civile. Competiţia de putere dintre instituţii precum DNA şi SRI poate genera supape pentru restul societăţii. Riscurile unei suprapuneri perfecte în activitatea instituţiilor de forţă sunt categoric mai ridicate în condiţiile instrumentelor represive de care dispune orice stat relativ dezvoltat. Soluţia preferabilă ar consta, bineînţeles, în consolidarea controlului civil prin intermediul organismelor reprezentative, însă vulnerabilitatea clasei politice la santaj face ca acest obiectiv să rămână deocamdată irealizabil. Clarificarea suplimentară a legislaţiei poate reprezenta, în schimb, un demers fezabil, iar decizia CCR ar putea aduce un aport considerabil în această direcţie.