Politică fără principii

Nicușor Dan a fost reconfirmat în funcție la primul congres al partidului. În zilele premergătoare alegerilor interne, președintele USR se abținuse la votul din Camera Deputaților privind inițiativa de redefinire a căsătoriei în Constituție. Nicușor Dan a evitat în repetate rânduri să exprime o poziție clară pe acest subiect. Nici de această dată explicațiile sale nu au fost mai concludente. Președintele USR și-a făcut un obicei din a ocoli răspunsurile tranșante la subiecte importante de pe agenda politică. Misterul pe care îl întreține cu privire la convingerile sale este întâmpinat cu tot mai multă iritare în spațiul public. Ceea ce până la congresul USR putea fi interpretat ca o strategie electorală abilă se transformă într-o vulnerabilitate. Realegerea în funcția de președinte USR îi impune să-și definească profilul public.

Ne-am obișnuit să revină periodic în dezbaterea politică voci care declamă irelevanța doctrinelor în contemporaneitate, însă dinamica agendei publice invalidează verdictele de inspirație post-ideologică. Participanții la dezbaterea publică sunt constrânși să exprime opinii pe subiecte delicate care implică devoalarea convingerilor personale în chestiuni fundamentale. Definirea profilului ideologic reprezintă și o condiție elementară pentru cultivarea unei relații de încredere între electorat și reprezentanții săi în forurile democratice. Asumarea unei orientări doctrinare adaugă un plus de previzibilitate în comportamentul unui actor politic și încurajează votul pe criterii principiale și nu superficiale. Integritatea și competența profesională nu reprezintă condiții suficiente în activitatea politică. Opțiunea tehnocrată, propusă ca alternativă la statu quo-ul post-comunist, presupune o degradare suplimentară a regimului democratic în atributele sale esențiale.

Apelurile la abandonarea dezbaterilor ideologice se întemeiază și pe inconsecvența politicianului de dată recentă. Dacă este normal ca polarizarea clasei politice să aibă ca principală sursă apartenența partinică, problema fundamentală rezidă în criza de identitate a formațiunilor autohtone, în timp ce anvergura minoră a personajelor care le conduc amână perspectiva unei regenerări intelectuale a dezbaterii publice. Din păcate nici noua garnitură de politicieni nu oferă prea multe motive de optimism, chiar și în cazul unor protagoniști ai scenei politice cu un profil mai bine conturat din activitățile anterioare. Este și situația unor parlamentari USR care își justifică sincopele prin necesitatea armonizării disparităților ideologice din cadrul partidului. Însă argumentul care apare cel mai des în discursul acestora este reprezentat de pretinsul imperativ al unei opoziții inflexible la inițiativele actualei puteri.

Scandalul OUG 13 a încurajat o atitudine viscerală din partea opoziției parlamentare în detrimentul unei raportări principiale la proiectele coaliției guvernamentale. Un deputat USR își argumenta recent opțiunea pentru aprofundarea integrării europene, în ciuda opiniilor eurosceptice din perioada anterioară înregimentării partinice, invocând iresponsabilitatea clasei politice autohtone. În aceeași logică, un cunoscut jurnalist insistă să ne reamintească periodic orientarea sa libertariană înainte de a-și justifica inconsistențele de ordin doctrinar prin necesitatea opoziției la inițiativele PSD/ALDE, indiferent de conținutul acestora. Prestația scandaloasă a coaliției guvernamentale legitimează, în opinia unor participanți la dezbaterea publică, abandonarea convingerilor personale pe care ar trebui să se întemeieze activitatea lor politică sau publicistică, din păcate chiar și în cazul unor decizii cu implicații majore, precum restructurarea arhitecturii instituționale sau reconfigurarea cadrului legislativ.

Cu ocazia fiecărui scrutin sunt resuscitate teoriile privind dispariția iminentă a partidului construit pe temelia PCR, însă social-democrații demonstrează capacitatea de a se adapta la dinamica regimului post-comunist și de a se menține în preferințele electoratului. PSD funcționează pe baza unei rețele extinse de parazitare a sistemului public. Soluția pentru diminuarea influenței sale rezidă, mai degrabă, în reducerea dimensiunilor statului, politică pe care cei doi protagoniști amintiți anterior ar trebui să o susțină tocmai în virtutea convingerilor libertariene. O abordare principială ar fi, deci, mai benefică și din această perspectivă.