Partidul viitorului riscă să devină trecut

Acuzațiile de fraudare a alegerilor interne, care au culminat cu retragerea din competiție a unuia dintre favoriții la președinția formațiunii, Cristian Seidler, reprezintă cea mai puternică lovitură de imagine încasată de USR. Integritatea rămăsese, poate, singurul argument incontestabil al revelației alegerilor legislative după scandalurile repetate care au afectat nu doar stabilitatea conducerii, ci și prestația aleșilor din Parlament sau din Consiliile locale, în unele situații sub așteptările simpatizanților. Odată cu prezumtiva fraudare a congresului, partidul care și-a concentrat activitatea și comunicarea pe obiectivul de combatere a corupției din politică și din administrație devine la rândul său ținta unor suspiciuni de factură similară.

Nu este prima dată când astfel de supoziții apar în spațiul public, vezi presupusele nereguli în finanțarea campaniei electorale, însă acuzațiile recente au cu totul altă greutate, provenind din interior și fiind confirmate de fondatorul partidului, Nicușor Dan. Mai mult, controversatele alegeri pentru președinția formațiunii au fost precedate de un scandal cu intensitate mai redusă, dar menit să provoace același tip de suspiciuni după demisia forțată a deputatei Oana Bîzgan acuzată de ilegalități la conducerea Comisiei pentru egalitatea de șanse.

Alegerile care ar fi trebuit să reprezinte un nou început pentru USR riscă să consemneze debutul anunțatului proces de disoluție. În ciuda asigurărilor noului președinte, ruptura pare iminentă după seria interminabilă de scandaluri interne, însă niciuna dintre tabere nu se arată dispusă să abandoneze partidul celeilalte. Apropiații lui Nicușor Dan solicită anularea congresului și organizarea unor noi alegeri pentru președinția formațiunii în tentativa de a recâștiga controlul prin Cristian Seidler. De cealaltă parte, Dan Barna apără legitimitatea scrutinului și respinge pretențiile de reluare a competiției interne. Gravitatea acuzațiilor face improbabilă o reconciliere de durată, chiar dacă noul președinte și-a afirmat disponibilitatea de a dialoga cu contestatarii. Perspectiva unei ameliorări a tensiunilor interne nu pare certă în niciunul dintre scenariile plauzibile. Chiar dacă negocierile interne se vor încheia cu reorganizarea alegerilor este puțin probabil ca protagoniștii să depășească animozitățile personale acumulate în ultima perioadă pentru a-și relua colaborarea după un eventual nou congres.

Deputatul Tudor Benga mărturisea într-o postare pe Facebook că USR a traversat turbulențe pe care nu și le-ar fi putut imagina. Atitudinea sa este simptomatică pentru ignoranța cu care artizanii partidului au tratat atât avertismentele din spațiul public cu privire la vulnerabilitățile USR, cât și experiențele nefaste ale unor proiecte oarecum înrudite din trecutul recent. Evoluția USR se suprapune într-o măsură considerabilă cu cea a partidelor Noua Republică, Forța Civică sau M10, cu excepția notabilă a succesului electoral care singularizează partidul fondat de Nicușor Dan. Și în cazul formațiunilor amintite, divergențele doctrinare sau de poziționare pe teme de actualitate au provocat tensiuni interne care au degenerat, pe fondul unui leadership defectuos, în dispute contondente și conflicte ireconciliabile, ajungându-se la acuzații similare. Reprezentative sunt și coincidențele din parcursul fondatorilor, transformați din lideri incontestabili în indezirabili, demisionari din conducere sau chiar din calitatea de membri. De altfel, episoade asemănătoare figurează și în istoricul unor partide europene care se prezintă ca alternative la statu-quo-ul din statele respective.

Artizanii USR au irosit, deci, oportunitatea de a valorifica experiențele relevante din istoria recentă și au comis, în mod repetat, erorile predecesorilor. Dezinteresul pentru trecut nu poate fi, totuși, surprinzător venind din partea unei intelectualități tot mai disprețuitoare la adresa tradiției locale sub toate formele sale. Pretențiile de superioritate morală se întâlnesc cu utopismul ideologic pentru a genera proiecte politice desprinse de contextul autohton și respinse de societate. Pe de altă parte, atitudinea de infailibilitate se intersectează cu superficialitatea intelectuală pentru a compromite posibilitatea unui dialog civilizat între actorii partinici. Ca o consecință, clivajele de pe scena politică se adâncesc, provocând fracturi ce riscă să devină ireconciliabile și să genereze ecouri nefaste la nivelul întregii societăți.

Parcursul accidentat al încă unui proiect reformist impune o regândire a demersurilor similare. Construcția unor partide noi ar trebui să înceapă de la identitatea doctrinară. Absența unei temelii ideatice vulnerabilizează formațiunile lipsite și de o tradiție care ar putea să o suplinească parțial. Definirea unei orientări doctrinare favorizează și atragerea de membri și de simpatizanți cu o structură ideologică și morală compatibilă, prevenind apariția unor disensiuni insurmontabile. Mai mult, asumarea unei identități reprezintă o condiție elementară pentru un plus de consistență și de coerență în prestația actorilor de pe scena politică.

Poate că implozia revelației alegerilor parlamentare va beneficia de mai multă atenție decât evoluția altor partide care nu s-au bucurat de același succes și va inspira proiecte mai solide cu imunitate la virozele autodistructive. Este de așteptat ca la originea unor asemenea inițiative să se regăsească și grupurile ce par aproape de o desprindere din USR. De altfel, o despărțire amiabilă a taberelor concurente încă din debutul conflictului pe tema inițiativei cetățenești a Coaliției pentru familie ar fi reprezentat cea mai indicată modalitate de a evita escaladarea unor dispute ce vor conduce probabil la același deznodământ, disoluția formațiunii, însă fără ca protagoniștii să-și pericliteze cariera politică din cauza costurilor de imagine.