Klaus Iohannis a revocat-o pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea DNA după amânări succesive care n-au făcut decât să agraveze circumstanțele oricum delicate ale unui deznodământ inevitabil. Beneficiile strategiei de tergiversare a procesului rămân incerte, spre deosebire de daunele evidente. Președintele și-a complicat situația prin refuzul sistematic de a reacționa la scandalurile recurente alimentate de conduita reprobabilă a șefei parchetului anticorupție și a unor procurori din subordine. Klaus Iohannis și-a irosit oportunitățile repetate de a tranșa disputa favorabil din cauza indisponibilității sale de a preîntâmpina evoluțiile negative preluând inițiativa revocării. Mai mult, ca urmare a hotărârii Curții Constituționale, președintele și-a pierdut ascendentul și în numirea următorului procuror-șef, văzându-se nevoit să abordeze negocierile viitoare dintr-o postură inferioară.
Klaus Iohannis și-a periclitat autoritatea din debutul mandatului prin reconfirmarea Laurei Codruța Kovesi pe fondul presiunii mediatice generate de lansarea unor dosare cu implicații politice. Cedarea la șantajul procurorului-șef, deși semnalele inițiale transmiteau intenția de schimbare a conducerii DNA, a dezvăluit reticența președintelui în a-și asuma decizii incomode. Este și cazul anunțului de revocare pe care a preferat să îl delege purtătorului de cuvânt al administrației prezidențiale. Gestul a fost întâmpinat critic și în cercurile favorabile lui Klaus Iohannis, încurajând apelurile tot mai insistente la candidaturi alternative din zona opoziției, în contradicție flagrantă cu aspirațiile recurente la coagularea formațiunilor anti-PSD.
Ne-am obișnuit ca fiecare demers controversat al coaliției guvernamentale să fie întâmpinat cu apeluri patetice la unificarea opoziției. Recenta inițiativă de modificare a legislației penale nu face excepție. De altfel, lipsa de imaginație a strategilor explică neputința opoziției în confruntarea cu PSD și partenerii de alianță. Formațiunile din opoziție continuă să eșueze în disputele cu majoritatea parlamentară chiar dacă acționează concertat la impulsurile mediatice. Reușitele modeste de pe parcursul legislaturii curente se datorează, mai degrabă, protestatarilor din stradă decât reprezentanților din Parlament. Poate de aici și importul neinspirat de recuzită și manifestări dincolo de conduita recomandabilă într-un for legislativ, cu intenția de a-și compensa inabilitatea politică și de a-și consolida suportul unui public radicalizat.
Nici președintele Klaus Iohannis nu se distinge printr-un bilanț pozitiv în dauna competitorilor politici. Prestația modestă îi diminuează considerabil șansele la un nou mandat în cazul unor candidaturi rivale din zona opoziției. De altfel, Klaus Iohannis ar fi singurul beneficiar cert al unui scenariu de unificare a opoziției, principala amenințare pentru realegerea la conducerea statului fiind reprezentată de potențiale contestări din partea formațiunilor percepute ca aliate. Revocarea conducerii DNA și dramoleta pusă în scenă de Laura Codruța Kovesi par să fi amplificat suplimentar frustrarea justițiariștilor. O serie de parlamentari USR și-au afirmat deja opțiunea pentru susținerea unui candidat propriu în alegerile prezindențiale, acuzând capitularea lui Kalus Iohannis în fața coaliției guvernamentale, cu atât mai mult cu cât a părut o reacție la amenințările de suspendare din funcție.
Cât privește ecuația parlamentară, episodul moțiunii de cenzură a reliefat, din nou, inabilitatea liderilor opoziției de a negocia o reconfigurare a coaliției guvernamentale. Eșecul poate fi scuzat prin invocarea coeziunii majorității PSD-ALDE, însă rezultatul categoric al votului din Parlament atestă o incompetență crasă de a specula momentul favorabil provocat de condamnarea președintelui social-democrat. Prin urmare, vulnerabilitatea majoră a opoziției parlamentare nu este reprezentată de fragmentare, ci de slăbiciunea partidelor care o compun, amplificată de criza prelungită de leadership. Invocarea obsesivă a falsei necesități de coagulare a formațiunilor anti-PSD obstrucționează procesul de consolidare internă care ar trebui să cuprindă eforturi de clarificare doctrinară și de ajustare a mecanismelor organizaționale în scopul promovării unor garnituri performante de candidați.
O strategie eficientă pentru înlăturarea actualei coaliții guvernamentale ar trebui să mizeze pe o diversificare autentică a opțiunilor de vot prin afirmarea unor proiecte politice cu identitate, de natură să mobilizeze absenteiștii nemulțumiți de actuala distribuție partinică. Stimularea prezenței în alegeri, ca urmare a unor inițiative de revitalizare a ofertei electorale, ar fi sinonimă cu diminuarea ponderii electoratului captiv al PSD din totalul votanților și, în consecință, cu restrângerea cotei de reprezentare a social-democraților în Parlament.
