Muzica civilizaţiei post-industriale

Muzica electronică sublimează mediul post-industrial al civilizaţiei occidentale. În compoziţiile sale se regăsesc ecouri ale progresului tehnologic şi ale implicaţiilor sale prezente sau viitoare asupra existenţei umane. Aranjamentele muzicale redau cu fidelitate tensiunea care continuă să se acumuleze între om şi creaţiile sale materiale. Dinamica relaţiei dintre persoana umană şi maşină dobândeşte astfel o reprezentare artistică.

Muzica electronică rezonează parţial cu etosul timpului actual şi al spaţiului său de origine. Maşina instaurează diminuarea umanităţii într-o epocă orientată spre atingerea transcendenţei prin ştiinţă. Ierarhia firească se inversează pentru a reflecta superioritatea creaţiei artificiale în dauna celei naturale. Fiinţa umană este pe cale să devină o relicvă a trecutului, o etapă încheiată printre vârstele nesfârşite ale universului.

În realitatea paralelă ştiinţifico-fantastică, omul apare sub dominaţia unor forţe impersonale. Utopic sau distopic, viitorul se conturează sub influenţa maşinilor. Creaţia îşi depăşeşte creatorul şi desăvârşeşte evoluţia speciei. Omul nu-şi poate perpetua existenţa în lumea de mâine decât sub condiţia unor mutaţii radicale. Perfecţionarea fiinţei umane prin intermediul tehnologiei este singurul răspuns la ameninţarea dispariţiei.

Dispreţul la adresa umanităţii reprezintă consecinţa ultimă a ideologiei evoluţioniste. Progresistul contemporan nu mai are răbdare cu evoluţia naturală. Trecerea la o formă superioară de existenţă se cuvine a fi impulsionată, aşa că următorul stadiu va fi inaugurat de ştiinţă. Supraomul lui Nietzsche este optimizat tehnologic. Idealul omului-maşină se insinuează în imaginarul colectiv ca exigenţă a progresului inconturnabil.

Artificializarea mediului social impune şi transformarea expresiilor artistice. Locul naturii este luat de formele civilizaţiei materiale. Progresul tehnologic dezvoltă noi modalităţi de reprezentare. Artistul, sedus de mitologia evoluţiei ştiinţifice, privilegiază tehnica în dauna sensului. Arta, lipsită de semnificaţiile sale primordiale, pare incapabilă de expresii transfiguratoare. Perspectivele metafizice se îngustează considerabil.

Muzica electronică se distinge în acest peisaj prin capacitatea de sublimare a elementelor civilizaţiei materiale. Coloana sonoră însufleţeşte procesul de automatizare. Ambientul industrial este reconsiderat artistic. Zgomotele spaţiului urban sunt transpuse în armonii muzicale. Sunetele mecanice îşi alternează melodic tonalitatea. Structura muzicală transcende compoziţiile repetitive. Dezordinea armonică insultă rutina actualităţii.

Privită din această perspectivă, muzica electronică reprezintă o formă de rezistenţă a spiritului într-un mediu social artificializat. Chiar dacă ignorante la adresa conotaţiilor sacre, expresiile artistice ale muzicii electronice elevează civilizaţia materială. Stadiul atins este unul inferior în logica declinului spiritual al modernităţii şi post-modernităţii, însă alternativa unor creaţii anacronice nu poate fi inteligibilă pentru sensibilitatea comună contemporană.