Jurnalismul isteric

La mijlocul acestei săptămâni am asistat la încă o inițiativă neinspirată din partea unui membru al cabinetului Grindeanu. Carmen Dan a nominalizat în cadrul unei conferințe de presă o serie de jurnaliști pentru implicarea în susținerea manifestațiilor de stradă. Intenția ministrului de Interne a fost, probabil, aceea de a transfera liderilor informali ai protestelor o parte din responsabilitatea pentru violențele de miercuri, după intensificarea reproșurilor din spațiul public că incidentele nu ar fi fost gestionate cu suficientă abilitate de forțele de ordine.

Nu reiese limpede din declarațiile sale și care ar fi acuzațiile pe care le aduce persoanelor respective, poate cu excepția aceleia de publicare a unor informații cu caracter personal. Formulările îi trădează chiar o anumită reținere în a pronunța explicit vinovății. Cu toate acestea, demersul a fost interpretat aproape unanim ca un atac nepermis la adresa presei din partea unui reprezentant al actualei puteri și s-a transformat într-o nouă oportunitate pentru adversarii PSD să invoce originile predecembriste ale partidului. Au fost evocate, ca de obicei, practici din perioada de tristă amintire a regimului comunist, precum listele negre întocmite de organele PCR sau acuzațiile de ”dușman al poporului” adresate dizidenților politici.

Jurnaliștii de pe lista ministrului de Interne și-au asumat cu mândrie eticheta de instigator, așa cum participanții la protestele din Piața Universității și liderii manifestațiilor anticomuniste din anii ’90 se mândreau cu cea de golan. Însă Carmen Dan nu a pronunțat acest cuvânt sau alte invective la adresa celor din stradă, spre deosebire de reprezentanții FSN care obișnuiau să se adreseze în termeni jignitori protestatarilor, ceea ce face comparația oarecum forțată. Carmen Dan ar fi trebuit, totuși, să anticipeze consecințele nefaste ale unui asemenea gest. Gafa ministrului și a echipei sale este impardonabilă, cu atât mai mult cu cât motivația și finalitatea demersului au rămas mai degrabă confuze și după finalul conferinței.

Carmen Dan a adus, însă, justificat în discuție gesturile reprobabile ale unor jurnaliști care s-au solidarizat cu protestatarii. Este vorba, așa cum menționam anterior, despre publicarea adreselor sau numerelor de telefon ale unor reprezentanți ai puterii. Autorii acestor imprudențe au primit reproșuri și din partea unor colegi de breaslă, însă apelurile la integritatea actului jurnalistic se disting tot mai dificil în vacarmul din spațiul public. Exemplele de abateri deontologice s-au înmulțit pe fondul actualei crize politice în care majoritatea jurnaliștilor au ajuns să se identifice până la indistincție cu una dintre taberele aflate în dispută.

Angajamentul de partea sau împotriva unor actori politici invalidează orice pretenție de obiectivitate și distorsionează activitatea instituțiilor de profil cu consecințe dramatice pentru credibilitatea presei în ansamblu. Dubla măsură, relatarea partizană a faptelor, publicarea de informații neverificate sau chiar false, substituirea puterii sau a opoziției în dezbaterile publice, speculația nefondată devin practici tot mai reprezentative pentru presa autohtonă. Jurnaliștii angrenați în mobilizarea protestelor vor deconta daunele de imagine la capătul acestei perioade, în ciuda unei eventuale impresii contrare venite pe fondul impulsului efemer de popularitate. Însă dincolo de consecințele nefaste pentru o persoană publică sau alta, problema de fond rămâne diminuarea încrederii publicului autohton în instituțiile de presă.

Avertizam într-un articol precedent că înfierbântarea din stradă nu ar trebui să se transfere la nivelul decidenților pentru că riscă să împiedice negocierea unor soluții de compromis la criza politică. În cazul presei, lucrurile stau oarecum invers pentru că alarmismul din reacțiile unor jurnaliști la proiectele Guvernului a contribuit decisiv la amplificarea tensiunilor din societate. Influența presei se resimte și pe scena politică. Decidenții se confruntă cu o presiune constantă din partea ziariștilor pentru a riposta mai agresiv la inițiativele adversarilor, una dintre principalele explicații pentru reculul calitativ al dezbaterilor publice. Schimbul de replici acide, de acuzații infamante sau de insulte face imposibil dialogul constructiv.

Campaniile electorale și crizele politice sunt cele mai elocvente conjuncturi pentru a testa integritatea unui jurnalist. Din păcate tot mai puțini reușesc să-și mențină o conduită adecvată la rigorile profesiei. Cei care cedează sub presiunea momentului și abdică de la exigențele deontologice au ajuns să instituie o nouă normalitate în presa autohtonă. Majoritatea publicațiilor sau televiziunilor se definesc în funcție de orientarea partinică determinată, de obicei, de opțiunile patronatului. În România nu mai avem de-a face nici măcar cu o distribuție pe criterii ideologice. Jurnalistul de modă recentă se complace în postura de activist în favoarea sau în detrimentul administrației în funcție, uneori din interes personal, alteori pur și simplu din convingere. Poziționarea explicită de partea sau împotriva unor personalități sau formațiuni politice rămâne, totuși, problematică chiar și sub pretextul convingerilor personale.

Scriam că ministrul de Interne a folosit un limbaj decent la adresa jurnaliștilor nominalizați în conferința de presă. Din păcate nu putem constata că este valabil și reversul. Numeroși ziariști, printre care și unii dintre cei de pe lista amintită, nu s-au sfiit să preia cu o satisfacție nedisimulată pe conturile personale de social media sloganuri din piață nu tocmai flatante la adresa guvernanților și a liderilor majorității parlamentare. Pentru unii comentatori ai vieții politice autohtone, ”imperativul momentului” pare să justifice până și abdicarea de la normele civilității.

Pe de altă parte, impresia eronată că publicul autohton nu poate fi mobilizat altfel decât prin atacuri virulente la adresa politicienilor denotă o atitudine disprețuitoare la adresa societății. Reacția impresionantă a românilor pe fondul scandalului ordonanței ar trebui să le inspire unor ziariști mai mult respect, atât pentru concetățeni, cât și pentru meseria pe care o pratică. Mă tem, însă, că cei mai mulți o vor interpreta ca o validare a jurnalismului de tip isteric.

Cât despre iresponsabilitatea unor comentatori de a evoca admirativ maidanul ucrainian în contextul protestelor de stradă, din fericire manifestanții demonstrează seară de seară că societatea românească nu este deloc predispusă la un asemenea scenariu. Din contră, România a arătat în aceste zile mai multă coeziune decât oricând altădată după revoluția din 1989. Capacitatea de instituire a unui consens larg pe marginea unei teme aflate în dezbatere publică reprezintă cu siguranță unul dintre semnalele pozitive ale evoluțiilor recente.