Între iresponsabilitate și pasivitate

Scena publică traversează o perioadă bizară. Protagoniștii spectacolului mediatic se întrec în inițiative autodistructive cu implicații nocive și pentru entitățile pe care le reprezintă. Cum altfel ar putea fi caracterizate prestațiile aberante ale lui Liviu Dragnea sau Laura Codruța Kovesi la conducerea PSD, respectiv DNA, cauționate de pasivitatea ignorantă a lui Klaus Iohannis.

În ciuda avertismentelor sau apelurilor insistente din spațiul public, președintele refuză oportunitățile recurente de a interveni pentru corectarea deficiențelor stringente ale actului guvernamental sau pentru reabilitarea activității instituțiilor din justiție aflate în derivă, periclintându-și candidatura de realegere prin atitudinea demobilizatoare pentru electoratul propriu.

PSD continuă să-și saboteze guvernarea prin desemnarea unui al treilea premier într-un interval de doar un an după succesul din scrutinul parlamentar. Instabilitatea actualei guvernări a fost acutizată și de remanierile cabinetului de miniștri, de disputele interne care au condus la marginalizarea și chiar înlăturarea unor lideri ai partidului sau de modificările repetate ale programului de campanie soldate cu ezitări în adoptarea unor măsuri intens mediatizate.

De cealaltă parte, conflictele din jurul DNA au căpătat o dimensiune intestină odată cu îndepărtarea procurorilor Mihaela Iorga Moraru și Doru Țuluș. Laura Codruța Kovesi deschide un front intern ce îi vulnerabilizează suplimentar poziția oricum intens contestată la conducerea parchetului anticorupție. Atacurile la adresa foștilor săi surbordonați, însoțite de acuzații grave privind nereguli în dosarele anchetate, nu au făcut decât să îi submineze credibilitatea și să-i pună în discuție profesionalismul și performanțele în activitatea de procuror-șef.

Campania antiDNA, ajunsă în etapa autodenunțurilor, speculează mărturiile scandaloase despre practicile la limita cadrului reglementat sau chiar dincolo de legalitate ale unora dintre procurorii anticorupție, cu protecția și complicitatea sau chiar la inițiativa conducerii centrale. Noile dezvăluiri completează percepția sumbră asupra abuzurilor unui sistem de justiție deturnat spre a servi drept instrument în reglările de conturi din subteranele mediului politic.

Aparatul de stat pare să reprezinte astăzi, poate mai mult ca oricând în istoria recentă, o extensie a facțiunilor interlope care își extind ramificațiile la cel mai înalt nivel al arhitecturii instituționale. Succesiunea de revelații deconcertante din culisele campaniei anticorupție amenință să generalizeze procesul de decredibilizare a sistemului public pe măsură ce până și ultimele resturi de simpatie la adresa instituțiilor sau a personalităților vizate tind să se evapore.

Pe o notă optimistă, evoluțiile curente ar putea să determine în societatea autohtonă și o revitalizare a loialității față de principii, ca substitut sau cel puțin complement al celei față de persoane, dublată de o monitorizare atentă a instituțiilor de forță și de o revizuire a cadrului legal în care își desfășoară activitatea cu scopul racordării la prevederile constituționale. Reformele corespunzătoare ar trebui inițiate sau continuate chiar și în condițiile unei configurații parlamentare controversate din moment ce rectificările legislative reprezintă o condiție elementară pentru decongestionarea tensiunilor sociale sau a blocajelor instituționale.

Așa cum o demonstrează și o serie de episoade recente, dezechilibrele de distribuție a puterii politice pot fi compensate la nivelul dezbaterii publice prin reacțiile preponderent critice la adresa inițiativelor care provoacă dezaprobarea unor secțiuni largi sau a unor grupuri influente din societate. Pe de altă parte, sistemul de checks and balances permite corectarea inevitabilelor derapaje prin intervenția altor entități din cadrul angrenajului statal, un exemplu elocvent fiind revizuirea legilor justiției din perspectiva deciziilor Curții Constituționale.