Hristos Se naşte, slăviţi-L!

„Spun cei ce tâlcuiesc mistic cuvintele dumnezeieşti şi le cinstesc precum se cuvine prin contemplaţii mai înalte, că omul a fost făcut la început după chipul lui Dumnezeu ca să se nască cu voinţa din Duh şi să primească asemănarea adaosă lui prin păzirea poruncii dumnezeieşti – aceasta ca să fie acelaşi om făptură a lui Dumnezeu după fire şi fiu al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin Duh după har. Căci nu era cu putinţă ca omul creat să se arate altfel fiu al lui Dumnezeu şi dumnezeu prin îndumnezeirea din har, dacă nu se năştea mai înainte cu voinţa din Duh, datorită puterii de-sine-mişcătoare şi liberă aflată în el prin fire.

Această naştere imaterială îndumnezeitoare şi dumnezeiască părăsind-o primul om, prin aceea că a ales în locul bunătăţilor gândite [inteligibile] şi nearătate pe cele plăcute şi arătate simţirii [sensibile], Dumnezeu l-a osândit după cuviinţă să aibă o naştere involuntară, materială şi pieritoare. Căci a socotit că e drept ca cel ce a ales de bunăvoie în locul celor mai bune pe cele mai rele să schimbe naşterea liberă, nepătimitoare, voită şi curată cu cea pătimaşă, roabă şi silită, după asemănarea dobitoacelor necuvântătoare şi fără minte şi să primească în locul cinstei celei împreună cu Dumnezeu şi dumnezeieşti şi negrăite, necinstita alipire de materie, împreună cu animalele cele fără de minte.

De această naştere voind Cuvântul, Care a creat firea oamenilor, să elibereze pe om şi să-l readucă la fericirea dumnezeiască, Se face cu adevărat om dintre oameni şi Se naşte trupeşte fără de păcat pentru om şi Se botează suportând, Cel ce e Dumnezeu după fiinţă şi Fiul lui Dumnezeu după fire, de bunăvoie pentru noi, naşterea spre înfiere duhovnicească, spre desfiinţarea naşterii din trupuri. Aşadar, Fiul şi Cuvântul, Care ne-a făcut pe noi şi e singur împreună-Dumnezeu şi împreună-slăvit-cu-Tatăl şi cu Duhul, Se face pentru noi cu adevărat om ca noi, din noi, şi Se naşte trupeşte fără de păcat şi primeşte să suporte pentru noi, Cel ce e prin fire Dumnezeu, naşterea din botez spre înfierea duhovnicească.

De aceea socotesc că a legat Învăţătorul naşterea din botez de Întrupare, spre a înţelege naşterea din botez ca desfiinţare a naşterii din trupuri şi ca dezlegare de ea. Căci ceea ce a părăsit Adam [naşterea din Duh spre îndumnezeire] de bunăvoie, fiind osândit să se nască trupeşte spre stricăciune, a restabilit Acesta, făcându-Se de bunăvoie om, ca un bun şi de-oameni-iubitor. Căci S-a aşezat sub greşeala noastră, osândindu-Se cu voia pe Sine Însuşi împreună cu noi El, Cel singur liber şi fără de păcat. Şi primind să suporte naşterea noastră din trupuri, în care stătea puterea osândei noastre, a restabilit tainic naşterea noastră în Duh.

Şi dezlegând în Sine, pentru noi, legăturile naşterii trupeşti, ne-a dat nouă, celor ce credem în numele Lui, putere prin naşterea cu voia în Duh, să ne facem fii ai lui Dumnezeu în loc de fii ai trupului şi ai sângelui.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul