De-o parte snipere, de cealaltă praștii

Iresponsabilitatea administrației Trump începe să se măsoare în victime. Bilanțul negru al armatei israeliene în confruntările cu civili neînarmați s-a extins cu câteva zeci de morți și sute de răniți pe fondul protestelor din Gaza împotriva deciziei de relocare a ambasadei Statelor Unite. Chestiunea apartenenței victimelor la Hamas este secundară în condițiile răspunsului asimetric la provocările de peste graniță. Abuzurile comise de forțele israeliene în replică la manifestațiile palestinienilor sunt indefensibile. Avocații Israelului încearcă să disemineze responsabilitatea autorităților de la Ierusalim prin asocierea victimelor cu terorismul islamic, însă imaginile vorbesc de la sine – de-o parte lunetiști, de cealaltă manifestanți cu praștii servind drept ținte de antrenament spre amuzamentul soldaților israelieni.

Reacția palestinienilor era previzibilă, conduită abuzivă a forțelor israeliene cunoscută, în consecință deznodământul tragic putea fi evitat dacă exista voință politică. Eșecurile succesive ale procesului de pace denotă, însă, un apetit scăzut din partea reprezentanților ambelor tabere pentru soluționarea unei dispute care le furnizează muniție de propagandă internă. Decizia Washingtonului cu privire la relocarea ambasadei la Ierusalim amplifică sentimentul de impunitate al regimului israelian. Prin urmare, escaladarea violențelor la granița cu Gaza reprezintă o consecință a politicii americane în regiune și din perspectiva răspunsului disproporționat al regimului de la Ierusalim. Gestul simbolic al administrației republicane cauționează agresivitatea forțelor israeliene în gestionarea incidentelor de securitate.

Președinția lui Donald Trump s-ar putea dovedi mai nocivă pentru situația Orientului Mijlociu decât cea dezastruoasă a lui George W. Bush. Retragerea din acordul cu Iran și mutarea ambasadei la Ierusalim destabilizează suplimentar o regiune volatilizată de intervențiile militare succesive. State Unite renunță până și la aparențele de neutralitate în conflictele din Orientul Mijlociu prin alinierea fățișă la interesele regimurilor preferate. Abordările diplomatice par abandonate în favoarea celor beligerante pe măsură ce foști membri ai administrației Bush se alătură echipei de politică externă a lui Donald Trump. Intensificarea propagandei pentru încă un război în regiune, de această dată împotriva regimului de la Teheran, anticipează noi decizii eronate din partea Casei Albe. De altfel, sub acoperirea protestelor a trecut aproape neobservat schimbul de rachete dintre Israel și forțele iraniene din Siria ce anunță o potențială escaladare a ostilităților în zona Înălțimilor Golan.

Criticile la adresa războiului din Irak au indus în eroare numeroși comentatori de orientare realistă care au văzut în Donald Trump un contestatar al establishment-ului de politică externă. Conotațiile izolaționiste ale sloganului America First, amplificate de măsurile economice protecționiste, au generat percepția de retragere a Statelor Unite din arena internațională, accentuată de tensiunile din relația cu anumite cancelarii europene și, mai ales, de speculațiile privind amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale. Observatorii mai atenți ai scenei politice au sesizat, însă, chiar din campania electorală contradicțiile flagrante din afirmațiile viitorului președinte pe marginea unor dosare internaționale controversate. Opoziția față de acordul nuclear a reprezentat principalul indiciu că echipa republicanului orchestrează o fraudă ideologică menită să speculeze așteptările societății cu privire la restrângerea angajamentelor externe și reorientarea spre provocările domestice.

Instrumentalizarea dosarelor internaționale în scopuri electorale reprezintă o practică uzuală la Washington. Politica externă a devenit o temă centrală de campanie pe fondul expasiunii permanente a angajamentelor militare. Candidații se întrec în promisiuni iresponsabile menite să anime sensibilitățile naționaliste sau să le atragă suportul unor grupuri minoritare. Unii le și duc la îndeplinire în ciuda implicațiilor negative pentru mediul de securitate. Este și cazul deciziilor recente ale lui Donald Trump de natură să aprindă conflictele din regiunea Orientului Mijlociu prin asumarea unor poziții de un partizanat manifest.

Președintele american mizează pe cartea intimidării adversarilor întru supunere. Strategia Washintonului comportă riscuri substanțiale tocmai în cazul societăților cu potențial de radicalizare. Impunerea abuzivă a unor concesii percepute ca defavorabile provoacă alunecarea opiniei publice spre extreme. Permanentizarea conflictelor favorizează ascensiunea fundamentalismului ideologic, încurajează radicalizarea actorilor politici și legitimează derivele autoritariste ale regimurilor angrenate în confruntări armate. Războiul continuă să reprezinte cea mai sigură cale spre compromiterea mecanismelor democratice. Regula se aplică atât învingătorilor cât și învinșilor, vezi dezbaterile recurente din Statele Unite privind autoritatea președintelui de a dispune intervenții militare fără aprobarea Congresului.