Cum am ajuns să vorbim despre Roexit în contextul referendumului

Cea mai recentă manipulare din seria propagandei antireferendum invocă nici mai mult nici mai puțin decât spectrul ieșirii din Uniunea Europeană. Intenția transparentă de a specula favorabilitatea publicului în privința apartenenței la blocul comunitar este reprezentativă pentru strategia reprobabilă a taberei opozante de a boicota o consultare populară. Disputele politice sunt instrumentalizate în tentativa de a portretiza inițiativa ca opusă „valorilor europene” deși, chiar dacă elita continentală pare să favorizeze reformarea instituției căsătoriei pentru a include și cuplurile de homosexuali, reglementarea mariajului rămâne o prerogativă a statelor membre, dintre care numai o minoritate a renunțat la definiția clasică. În plus, România nu ar fi nici pe departe singura țară europeană care o consemnează în legea fundamentală. În ciuda percepției induse de media progresiste, România nu riscă niciun fel de repercusiuni pentru organizarea referendumului, cu atât mai puțin să-și piardă statutul de membru. Chiar și în absența unei formulări explicite a ipotezei, sincronizarea campaniei electorale cu discuțiile din Parlamentul European privind reformele din sistemul național de Justiție a fost suficientă pentru a provoca o suprapunere de mesaje ce se intenționează a facilita tacticile de anexare a unor teme secundare la dezbaterea principală.

Foto: doxologia.ro

Strategia opozanților mizează pe descurajarea prezenței la vot și invalidarea unui previzibil rezultat favorabil odată ce încercările repetate de blocare a referendumului în Parlament sau la Curtea Constituțională au eșuat lamentabil. Inițiativa Coaliției pentru familie este alăturată forțat proiectelor controversate ale coaliției guvernamentale într-o tentativă de discreditare prin asociere. Confuzia stârnită de amestecul deliberat al temelor aflate în dezbatere riscă să încurajeze absenteismul în rândul electoratului și să conducă la eșecul unui demers ce reflectă convingerile unei majorități covârșitoare din societate. Invalidarea referendumului din cauza participării insuficiente la vot ar transmite un semnal negativ în privința unor demersuri viitoare de factură similară. Prin comparație, succesul unei inițiative cetățenești de modificare a Constituției trecută prin filtrele prevăzute de legislație nu poate reprezenta decât un progres din perspectiva consolidării democratice. Referendumul va rămâne indispensabil ca instrument de adoptare a unor decizii fundamentale cu largul concurs al populației. O eventuală invalidare a consultării populare din 6-7 octombrie ar institui un precedent riscant de natură să adâncească deficitul de reprezentativitate democratică.

Propaganda insidioasă a opozanților depășește cadrul intern prin importul de teorii din spațiul vestic. Intervențiile neglijente ale unor promotori ai referendumului au impulsionat acuzațiile de racordare la un curent transnațional cu pretinse conotații antioccidentale. Inițiatorii și susținătorii demersului sunt plasați abuziv în siajul lui Vladimir Putin, suspectul de serviciu pentru orice inițiativă contrară agendei progresiste asumată de mainstream. Reacțiile criticilor referendumului împrumută accentele dezbaterii occidentale post-Brexit. Asocierea cu infamul președinte al Federației Ruse ajunge să reprezinte principalul, dacă nu chiar singurul, argument împotriva demersurilor cu valențe conservatoare, în ciuda penuriei de dovezi care să certifice alegațiile infamante. Până la proba contrarie, suprapunerea ipotetică de obiective nu implică automat și existența unor relații de coordonare între actorii vizați de suspiciuni. Anchetele jurnalistice sau penale desfășurate în Marea Britanie sau Statele Unite n-au reușit să avanseze de la dezvăluirea amestecului Federației Ruse în campaniile electorale la probarea unor legături conspirative între emisarii Kremlinului și competitorii preferați. Eforturile de rebranduire a regimului Putin au determinat o inversare a raportării față de Rusia din partea actorilor civici sau politici din spațiul euroatlantic. Prin urmare, dacă cineva face jocurile Kremlinului, atunci tocmai creditorii pretențiilor sale de reorientare ideologică sunt responsabili pentru realinierea taberelor după planuri concepute la Moscova.

Comentariatul mainstream aplică o grilă simplistă de interpretare ce împarte spectrul politic în două categorii antagonice. Grupurile sau inițiativele contrare agendei progresiste sunt descalificate ca iliberale în scopul eliminării din spațiul public. Referendumul se înscrie printre reacțiile la agresiunile corectitudinii politice. Dincolo de reducționismul viziunii progresiste asupra spectrului ideologic, analfabetismul teologic al comentariatului autohton compromite suplimentar dezbaterea pe teme confesionale. Afirmațiile unor teologi, reprezentanți ai BOR sau intelectuali creștini sunt interpretate tendențios de ignoranți cu pretenții de infailibilitate. Protagoniștii scenei publice nu reușesc să demonstreze nici măcar cunoștințe elementare în domeniu, de unde și imposibilitatea unui dialog articulat care ar presupune o minimă înțelegere a pozițiilor exprimate de adversari. Spre exemplu, pentru ortodocșii al căror principal „sistem de referință” este cel teologic, calificative precum occidental sau apusean implică deseori conotații negative fiind menite să reflecte denaturarea creștinismului vestic. Ignoranța la adresa fundamentelor creștinismului răsăritean determină, însă, o interpretare eronată a discursului teologic după criterii politice. Agresivitatea occidentaliștilor inhibă exprimarea unor opinii critice la adresa produselor sau modelor culturale din spațiul vestic, stimulând și receptivitatea în creștere a publicului autohton la contagiunea ideologică ce a făcut necesară inițiativa de modificare a Constituției.

Ezitările unor conservatori asumați de a se pronunța pe marginea demersului Coaliției pentru familie denotă o tendință îngrijorătoare de autocenzurare a participanților la dezbaterea publică în reacție la (re)instituirea unor mecanisme de sancționare a delictului de opinie. Situația acelora care și-au exprimat opoziția la adresa referendumului este cu atât mai dramatică din moment ce recurg la o argumentație manipulativă pentru a evita fondul unei probleme asupra căreia s-au pronunțat favorabil în trecut. Din această perspectivă, cazul lui Andrei Pleșu se conturează drept o nouă exemplificare a „trădării cărturarilor”.