Criza de identitate a PNL se prelungește

PNL continuă să lase impresia unui partid fracturat chiar și după trei ani de la fuziunea cu PDL. Potrivit informațiilor scurse în presă, competiția pentru șefia organizației de tineret a reactivat faliile de la congresul seniorilor, fiind considerată o nouă reglare de conturi între adversarii din alegerile pentru conducerea națională. De altfel, însuși Ludovic Orban a părut să confirme diviziunile interne prin discursul susținut cu această ocazie, condamnând în termeni severi practicile necolegiale din campania TNL. Declarațiile sale reprezintă și o reflecție a disensiunilor din interiorul formațiunii, punând la îndoială loialitatea unor membri față de partid, cu trimitere la un tânăr liberal, opozant al candidatei preferate de președintele PNL, Mara Mareș, care a acceptat o funcție în guvernul condus de social-democratul Mihai Tudose.

După experimentul nereușit al co-președinției asigurate de Alina Gorghiu și de Vasile Blaga, încheiat cu rezultate modeste la scrutinele din 2016, congresul din iunie ar fi trebuit să reprezinte finalul procesului de fuziune dintre vechiul PNL și defunctul PDL, urmat de o relansare a partidului sub auspiciile unei noi conduceri. Alegerea lui Ludovic Orban a impulsionat activitatea liberalilor în perioada imediat următoare, fapt reflectat și în sondaje, însă entuziasmul s-a risipit prematur în absența unui proiect de reconstrucție a partidului care să adreseze și problema crizei de identitate. Componența mixtă a taberelor din PNL denotă că problema fuziunii a fost depășită, cel puțin sub aspectul loialităților de grup, iar apartenența la fostele partide nu mai reprezintă principalul criteriu de adeziune la platformele interne, însă fracturile din discursul și din acțiunea liberalilor persistă și continuă să le atragă critici.

Relația ambiguă a PNL cu liberalismul este o constantă nu doar în istoria recentă a partidului, marcată de inițiative etatiste și de guvernări populiste, ceea ce face cu atât mai dificile orice eforturi de edificare doctrinară. Deși cooptarea senatorului Florin Cîțu reprezintă o oportunitate nesperată de a-și consolida politica economică, PNL este departe de a se contura ca un reprezentant al mediului de afaceri și, în general, al sectorului privat atât timp cât continuă să transmită mesaje contradictorii. Elocvente în acest sens sunt chiar îndemnurile lui Ludovic Orban, din cadrul aceluiași congres TNL, de atragere a mai multor bugetari și pensionari printre votanții partidului. De altfel și PNL, la fel ca PSD, este construit pe rețele de parazitare a bugetelor publice, având membri și susținători cu o structură morală și ideologică similară, de unde și coincidența de politici și de discurs de pe parcursul tranziției post-comuniste.

Politica economică nu reprezintă singura provocare a liberalilor. Clivajul dintre conservatori și progresiști își face simțită prezența și în PNL. Tabăra conservatoare pare să domine actuala structură de conducere națională, spre nemulțumirea unei secțiuni influente a presei apropiate de formațiune, ale cărei critici ar putea să alimenteze tensiunile deocamdată latente din interiorul organizației, cel mai probabil pe fondul organizării referendumului privind definirea căsătoriei în Constituție. O presiune suplimentară ar putea să vină dinspre USR, după decizia de a se poziționa contra inițiativei cetățenești a Coaliției pentru familie, provocând o nouă ruptură în cadrul opoziției parlamentare care va fi atacată din perspectiva raporturilor de forțe cu partidele coaliției guvernamentale. Liberalii se vor confrunta, din nou, cu acuzații de pactizare cu majoritatea ce pot ajunge până la somații de a-și reconsidera poziția sub pretextul că, prin susținerea referendumului de modificare a Constituției, ar favoriza agenda puterii.

O altă sursă de tensiuni în interiorul PNL poate fi reprezentată de campania anticorupție. Dacă Ludovic Orban pare să adopte treptat discursul convențional de susținere necondiționată a DNA, în contrast cu declarațiile mai echilibrate din trecut, alți reprezentanți ai PNL continuă să se raporteze critic la campania anticorupție, stârnind confuzie în percepția electoratului cu privire la poziția partidului pe subiectul care domină dezbaterea publică. Senzația pe care o lasă intervențiile liberalilor este că partidul practică un discurs dublu, influențat de contextul mediatic, care se reflectă uneori și în distribuția voturilor din Parlament. Diversitatea de opinii este inevitabilă într-o formațiune de dimensiunile PNL, însă declarațiile unor reprezentați în cadrul dezbaterilor televizate se apropie mai mult de cele ale adversarilor decât de pozițiile oficiale ale partidului, alimentând suspiciunile de blat cu PSD și ALDE.

Incoerența liberalilor pe tema campaniei anticorupție ar putea genera disensiuni și în relația cu Palatul Cotroceni, statutul de partid prezidențial reprezentând o altă provocare majoră pentru noua conducere a PNL. Alegerile din 2016 au demonstrat că președintele nu are forța de a tracta formațiunea în competițiile electorale și nici disponibilitatea de a se implica transparent în sprijinul partidului din care provine. Fostul lider al PNL nu s-a arătat interesat nici să speculeze oportunitățile oferite de social-democrați, pe fondul scandalurilor recurente de la vârful principalei formațiuni a coaliției guvernamentale, pentru a-și propulsa partidul la Palatul Victoria. Pe de altă parte, însăși relația personală dintre Ludovic Orban și Klaus Iohannis pare să fi avut de suferit după ce ultimul a preferat-o pe Alina Gorghiu pentru a-l înlocui la conducerea partidului. În aceste condiții, ne putem aștepta ca președintele să nu primească tocmai cu entuziasm o previzibilă nominalizare a liderului PNL pentru funcția de prim-ministru.