Contradicțiile din strategia liderului PNL

Ludovic Orban nu s-a remarcat neapărat prin consistență pe scena politică sau prin rezultate deosebite în exercitarea demnităților publice, însă a reușit să puncteze la capitolul independență prin opoziția la curentele majoritare din PNL în momente complicate din istoria recentă. Actualul președinte liberal ne obișnuise cu asumarea unor poziții incomode care nu se pliau întotdeauna pe linia oficială a partidului. Gesturile de frondă au reprezentat principala sursă de simpatie pentru un politician trecut în plan secund după conflicte repetate cu liderii anteriori. Ludovic Orban a impresionat și prin determinarea de a câștiga șefia PNL, însă prestația la conducerea partidului contrazice tocmai atuurile carierei sale politice. Președintele liberal face impresia unei marionete trasă de sfori tot mai vizibile. Justificările neinspirate pentru sesizarea Parchetului împotriva Vioricăi Dăncilă și a lui Liviu Dragnea amplifică percepția de subordonare a liderului PNL în fața unor jucători de calibru superior.

Demersul problematic al președintelui liberal, întâmpinat cu dezaprobare până și în interiorul propriei formațiuni, a declanșat o suită de speculații cu privire la identitatea autorului moral al plângerii penale. Cel mai adesea, sesizarea depusă la Parchet de Ludovic Orban a fost integrată într-un plan mai amplu orchestrat de președintele Klaus Iohannis cu obiectivul de a prelua guvernarea. Din această perspectivă, Ludovic Orban este redus la rolul de pion pe tabla de șah a politicii autohtone, postură deloc avantajoasă pentru un politician care încearcă să-și consolideze autoritatea în cadrul partidului și să-și proiecteze o imagine de lider în spațiul public. Racordarea la agenda politică a lui Klaus Iohannis și identificarea la nivel de discurs cu șeful statului este sinonimă cu acceptarea unei poziții de surbordonare din partea liderului PNL care plasează și partidul într-o relație de dependență față de președinte, atât în gestionarea provocărilor interne, cât și în evoluția scorului electoral al formațiunii.

Primele semnale ale transformării liderului PNL s-au resimțit în atitudinea schimbată față de campania anticorupție. Ludovic Orban se remarcase în trecut prin comentarii mai degrabă echilibrate la adresa DNA. Achitarea într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție, a căror anchetă i-a blocat candidatura la alegerile din 2016, îi oferea un argument în plus să-și mențină prudența în raportarea la activitatea parchetului condus de Laura Codruța Kovesi. Într-un climat polarizat de tema justiției, PNL avea oportunitatea unei poziționări moderate prin intermediul căreia să ocupe spațiul generos dintre extremele reprezentate de PSD și USR. Ludovic Orban a optat, în schimb, pentru susținerea necondiționată a șefei DNA în ciuda scandalurilor recurente care au prăbușit cota de încredere a instituției. Cu un elan care a generat alte speculații, de această dată privind șantajarea sa cu dosare penale, liberalul s-a lăsat atras în spirala radicalizării discursului anticorupție, antrenând și partidul în deriva justițiaristă.

Strategia contradictorie a liderului PNL amenință perspectivele electorale ale formațiunii în anul premergător alegerilor europarlamentare și prezidențiale. După experimentul eșuat al co-președinției care a împiedicat finalizarea procesului de fuziune, mandatul lui Ludovic Orban ar fi trebuit să adreseze fragmentarea internă a partidului ca pe o vulnerabilitate majoră. În aceste condiții, demersul recent al președintelui liberal este nociv și din perspectiva unilateralismului său. Ludovic Orban a evitat să implice restul conducerii partidului transmițând un semnal de slăbiciune. Președintele liberal s-a temut probabil că nu va reuși să-și impună voința în forurile de conducere, însă refuzul de a-i consulta pe ceilalți lideri a încurajat reacțiile critice din interior și l-a privat de susținerea colegilor în dezbaterea publică.