Comentator sau jucător? Dilemele jurnalistului român

”Ce blestem pe ziaristul român onest să aleagă între gașca penalilor lui Ghiță și cea a securiștilor lui Coldea”, scria jurnalistul Silviu Sergiu, mai în glumă mai în serios, într-o postare pe Facebook, parafrazând o replică notorie a lui Traian Băsescu dintr-o dezbatere electorală cu Adrian Năstase. Afirmația este simptomatică pentru modul în care cea mai mare parte a presei autohtone a înțeles să se raporteze la activitatea instituțiilor angrenate în campania anticorupție. Reacțiile viscerale pro sau contra acestui fenomen care domină dezbaterile din spațiul public își găsesc explicația într-o concepție fundamental eronată asupra deontologiei jurnalistice, atunci când nu sunt determinate de prioritatea unor interese personale și de grup sau de adeziunea la anumite organizații și loialitatea față de o autoritate ierarhică.

Susținerea unei cauze nu ar trebui să presupună și un atașament necondiționat față de persoanele sau entitățile care o reprezintă la un moment dat în dezbaterea publică. O astfel de atitudine implică abdicarea de la exigențele profesiei de jurnalist și explică polarizarea extremă din spațiul public pe fondul anchetelor DNA. Dezvăluirile din ultimii ani despre o serie de personaje exponențiale pentru campania anticorupție ar putea reprezenta o oportunitate pentru recalibrarea discursului public. Nimeni nu mai este dincolo de orice suspiciune după revelațiile despre politiceni, magistrați, reprezentanți ai serviciilor secrete și ai altor instituții cu un rol important în eforturile de combatere a corupției. Traian Băsescu, Horia Georgescu, Alina Bica sau Florian Coldea sunt doar câțiva dintre artizanii acestui fenomen care au ajuns la rândul lor să fie acuzați de fapte de corupție sau de asocierea cu persoane anchetate.

Dezvăluirile din subteranele regimului Traian Băsescu conturează o imagine deplorabilă a procesului de justiție. Sub acoperirea reorientării spre Occident și a obligațiilor impuse de apartenența la organizațiile din spațiul euroatlantic, parchetele și judecătoriile au reprezentat, în unele situații, instrumentele prin care rețelele politico-economice din sfera serviciilor de informații și-au reglat conturile pe scena internă. O parte semnificativă a presei a preferat să ignore semnalele negative din dorința de a susține eforturile de combatere a corupției la nivelul clasei politice. Aceiași jurnaliști care au neglijat abuzurile sau inconsistențele din dosarele de corupție anchetate pe parcursul mandatelor lui Traian Băsescu s-au întrecut ulterior în acuzații la adresa fostului președinte și a principalilor săi colaboratori și au încercat să ne convingă că pericolul a fost înlăturat odată cu înlocuirea locatarului de la Cotroceni. Însă defectarea lui Sebastian Ghiță îi obligă din nou la o schimbare de discurs.

Mărturiile patronului RTV sunt dominate de teorii și acuzații nesusținute de probe, însă fostul deputat social-democrat a produs suficiente dovezi pentru a confirma cel puțin relațiile apropiate cu două personaje proeminente ale campaniei anticorupție, Laura Codruța Kovesi și Florian Coldea, în condițiile în care Sebastian Ghiță este anchetat pentru corupție încă de la începutul anilor 2000. Dezvăluirile fostului deputat au provocat retragerea directorului adjunct al SRI. Serviciul de informații a anunțat marți că Florian Coldea a solicitat eliberarea din funcție și trecerea în rezervă odată cu comunicarea rezultatelor anchetei care a stabilit că directorul adjunct nu a încălcat legea sau regulamentele interne. Președintele Klaus Iohannis a semnat cele două decrete cu o promptitudine neobișnuită. Asistăm, probabil, la o tentativă de mușamalizare prin care se încearcă limitarea daunelor de imagine pentru SRI. Reacția serviciului este însă tardivă și neconvingătoare după perioada lungă de tăcere care a alimentat speculațiile.

Rămâne de văzut ce consecințe vor avea dezvăluirile lui Sebastian Ghiță și asupra procurorului șef al DNA. Situația delicată în care se află cei doi exponenți principali ai eforturilor de combatere a corupției îi pune în dificultate și pe susținătorii lor devotați din presă. Reacțiile acestora denotă confuzie și exprimă frustrare, odată depășită faza inițială de surprindere și negare.

Jurnalistul român are tendința de a-și abandona postura de comentator pentru cea de jucător. Există și în România numeroase exemple de ziariști convertiți în consultanți ai unor partide sau candidați, în purtători de cuvânt ai unor instituții centrale sau locale și chiar în politicieni. Nimic condamnabil în această privință dacă cele două ipostaze antagonice nu sunt deținute simultan. Problematică este, în schimb, abandonarea conduitei deontologice în favoarea participării la anumite evoluții politice sau instituționale fără o despărțire formală de statutul de jurnalist. Poate și mai gravă este înlocuirea fidelității față de public cu loialitatea ascunsă față de un grup de interese sau față de o organizație publică sau privată cu activitate netransparentă. De aici decurg și publicarea selectivă a informațiilor de interes public, propagarea de știri false, raportarea neprincipială la evenimentele de actualitate, poziționările contradictorii sau părtinitoare, agresivitatea de limbaj sau superficialitatea analizelor specializate.

Criticarea derapajelor entităților angrenate în eforturile de combatere a corupției nu este sinonimă cu respingerea oricăror inițiative în acest sens și nici nu presupune adeziunea la cauza celor care s-au opus de la început oricărei reforme judiciare și care coincid în mare măsură cu cei vizați de anchete. Scandalul provocat de Sebastian Ghiță dovedește încă o dată că tolerarea unor practici abuzive vulnerabilizează procesul de justiție chiar și în condițiile maximizării rezultatelor pe termen scurt. De asemenea, instrumentalizarea electorală a dosarelor de corupție, cu complicitatea presei și în beneficiul unor actori politici, influențează negativ percepția asupra independenței actului de justiție și legitimează inițiativele adverse.

Activitatea unor instituții importante a devenit tot mai opacă pentru public pe măsură ce jurnalismul de investigație a ajuns o specie pe cale de dispariție în România. Nu este deloc întâmplător că în spațiul public autohton se dezbat mai mult vorbe decât fapte. Cei care deplâng înclinația comentariatului spre speculații lipsite de fundament sau teorii conspiraționiste ar trebui să se preocupe în mod special de transparentizarea aparatului de stat. O asemenea evoluție nu va fi posibilă fără stimuli exteriori care nu pot veni decât din partea presei și a societății civile. Transparentizarea sistemului public nu trebuie lăsată la inițiativa personalului bugetar. Aparatul birocratic va avea întotdeauna tendința de a respinge orice reformă care reprezintă o amenințare la adresa unui statu-quo favorabil intereselor sale. Nu ne putem aștepta ca tocmai beneficiarii actualului sistem să fie cei care își anulează privilegiile. Schimbarea va putea fi generată numai sub presiunea unor factori dinafara sistemului public.

O atitudine sănătoasă de scepticism la adresa statului și a reprezentanților săi i-ar fi scutit pe susținătorii campaniei anticorupție de situația penibilă de a fi nevoiți să-și revizuiască opiniile cu regularitate sau să-și retragă afirmațiile cu privire la anumite instituții sau persoane. Partizanatul presei nu se justifică indiferent de circumstanțe. Tendința de a se substitui puterii sau opoziției și de a replica disputele de pe scena politică la nivelul instituțiilor de presă afectează integritatea actului jurnalistic. Asumarea fără discernământ a discursului unor actori politici sau instituționali reprezintă principala sursă a crizei de credibilitate a presei autohtone. Jurnalistul are posibilitatea de a influența actualitatea prin anchetele sau comentariile sale, însă trebuie să reziste tentației de a-și face un scop din a provoca anumite evoluții politice.