Ce-i în neregulă cu M10

Despre partide se consideră în general că ar reprezenta expresia politică a anumitor curente ideologice din societate. În estul european post-comunist întâlnim însă un fenomen neobişnuit pentru sistemele democratice cu vechime.

Nu cred totuşi că putem vorbi despre o inovaţie în adevăratul sens al cuvântului. Nu mă aştept ca vreuna dintre democraţiile consolidate să importe acest model de proiect politic, care reprezintă mai degrabă o reacţie de apărare a organismului social în faţa efectelor secundare ale procesului de democratizare forţată – în speţă parvenitismul şi corupţia elitei politice de dată mai veche sau mai recentă.

Politicieni şi partide antisistem există în mai toate statele democratice. Peste tot întâlnim grupuri minoritare care contestă vehement clasa politică şi susţin adoptarea unor reforme radicale. Însă particularitatea mişcărilor de acest tip din ţara noastră este determinată de preocuparea aproape exclusivă pentru combaterea corupţiei.

Despre aşteptările exagerate ale societăţii româneşti în raport cu acest proces am scris într-un articol precedent. Voi sublinia doar necesitatea ca proiectele de reformă a clasei politice să aibă în vedere şi alte componente (mai multe detalii aici).

În jurul anticorupţiei s-au construit de-a lungul ultimelor două decenii şi jumătate majoritatea iniţiativelor de contestare a establishment-ului politic. Cele mai multe dintre aceste proiecte au eşuat însă fără să înregistreze rezultate notabile. Mulţi le prevăd o soartă similară şi celor rămase pe scena politică, în condiţiile în care niciunul dintre aceste partide nu depăşeşte în sondaje cota de 3%.

Aceste proiecte încep de obicei prin a se prezenta ca o expresie perfectă a aspiraţiilor publicului pentru o nouă clasă politică. Conduse adeseori de intelectuali publici sau personalităţi cu o imagine favorabilă în societate, partidele de acest tip reuşesc să atragă iniţial adeziunea unor persoane oneste interesate de implicarea politică.

Declinul apare însă odată cu ruptura inevitabilă dintre intenţii şi acţiunea politică. Aceasta se manifestă sub cel puţin două aspecte.

În primul rând, aşteptările naive ale aderenţilor – cei mai mulţi dintre aceştia lipsiţi de orice experienţă politică relevantă – sunt înşelate de practicile discutabile din interiorul oricărui partid, fie că este vorba despre abateri mai mult sau mai puţin grave de la normele morale şi regulamentare sau doar despre banale compromisuri politice dictate de raţiuni pragmatice.

Am putut urmări în mod repetat cum partide care-şi propuneau să schimbe radical modul de a face politică în România s-au compromis în faţa simpatizanţilor şi chiar a propriilor membri recurgând la practici controversate, fie că a fost vorba despre traseism şi atragerea unor personaje dubioase sau despre alianţe de conjunctură cu scopul obţinerii unor demnităţi publice.

Însă chiar şi acolo unde dispoziţia la compromisuri politice a fost mult mai redusă, probleme de acest tip au apărut din cauza maximalismului procedural al unora dintre membrii, preocupaţi excesiv de formalismele vieţii interne a partidului.

Până şi proaspătul M10 se confruntă deja cu astfel de contestări, Monica Macovei fiind părăsită de o parte dintre colaboratori săi cei mai apropiaţi. O banală abatere de la unul dintre regulamentele interne a fost întâmpinată cu nu mai puţin decât acuzaţii de stalinism, potrivit reacţiei publice a unuia dintre contestatari.

Acest tip de atitudine paranoică se explică poate prin dezamăgirile succesive cauzate publicului reformist de proiecte similare, însă reprezintă şi o caracteristică a societăţii româneşti post-comuniste în ansamblu, ceea ce o face cu atât mai greu de înlăturat sau măcar de ţinut sub control.

Uneori putem vorbi însă şi despre un tip de mentalitate care pune accentul pe reglementare ca soluţie la toate problemele sociale. Astfel de persoane au tendinţa să sufoce activitatea politică a partidelor cu tot felul de regulamente şi proceduri interne şi să reacţioneze vehement la orice abatere de la litera legii.

În al doilea rând, absenţa unor opţiuni ideologice ferme în construcţia acestui tip de proiecte duce în timp la blocarea acţiunii politice din cauza tensiunilor insurmontabile care apar în interior.

Conflictele ideologice sunt generate de obicei de preferinţele divergente ale membrilor. În stadiile iniţiale de dezvoltare ale acestor proiecte, orientările aderenţilor sunt atât de diferite încât este cu neputinţă să fie armonizate. Nu vorbim bineînţeles decât în cazuri izolate despre persoane cu o cultură solidă în domeniu, capabile să reprezinte coerent o tradiţie filozofică sau alta. Asta face însă cu atât mai complicată situaţia, ducând dezbaterea internă în derizoriu.

Scriu oarecum în cunoştinţă de cauză pentru că am făcut parte dintr-un partid care s-a coagulat în jurul ideii de anticorupţie. Încercările ulterioare de a aşeza proiectul pe temelii doctrinare mai solide au generat conflicte insurmontabile în interior, care au dus în cele din urmă la retrageri masive.

Echipa care conducea atunci mişcarea a fost acuzată de abuzuri pentru că încerca să aducă mai multă coerenţă proiectului. Pe parcursul dezbaterii interne, pretenţiile taberei perdante deveneau uneori de-a dreptul absurde. Aşa s-a ajuns să se solicite la un moment dat adoptarea unui sistem de vot electronic la care să aibă acces toţi membrii partidului şi prin intermediul căruia să fie cenzurată fiecare decizie a conducerii sau fiecare luare de poziţie publică.

Episoade precum cel petrecut în viitorul partid al Monicăi Macovei îmi trezesc deci senzaţii de déjà vu. Proferarea unor asemenea inepţii face imposibilă adoptarea oricăror soluţii funcţionale care să întrunească şi un relativ consens intern, indispensabil pentru acţiunea externă a unui partid politic.

Privind la distribuţia eterogenă a conducerii M10 din punct de vedere ideologic şi cunoscând tipul de activişti atraşi de asemenea proiecte, nu pot decât să mă aştept ca incidente precum cel relatat anterior să se repete. Impresia de slăbiciune pe care o lasă proiectul în exterior provine cu siguranţă şi din aceste cauze interne.