Cu ce se mai ocupă ambasadorii statelor occidentale

În ziua în care preşedintele Iohannis îşi începea vizita la Washington cu obiectivul participării la summit-ul securităţii nucleare, la Bucureşti ajungeau în atenţia publicului dezvăluirile fostului şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu privire la presiunile pe care le-ar fi exercitat un fost ambasador pentru favorizarea unei companii. Episodul este descris într-un articol publicat de Gelu Diaconu pe site-ul personal în care acuză guvernul Cioloş că ar fi pus instituţia pe care a condus-o „în slujba gulerelor albe din firmele de consultanță fiscală și a marilor afaceri”. Read More

Sistemul nostru, establishment-ul lor

Poate cel mai întâlnit termen în comentariile pe marginea alegerilor primare din Statele Unite este cel de establishment. Analiştii îl invocă cu regularitate în încercarea de a interpreta rezultatele suprinzătoare ale candidaţilor republicani sau democraţi. Apartenenţa sau opoziţia la establishment pare să reprezinte criteriul definitoriu în actuala campanie pentru nominalizarea la prezidenţiale. Dar ce înseamnă acesta şi în ce măsură putem identifica un corespondent în dezbaterea politică autohtonă? Read More

Ce s-a ales de reforma electorală

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga s-a arătat deranjat de pledoaria recentă a ministrului Justiţiei, Raluca Prună, în favoarea scăderii pragului electoral pentru formaţiunile politice care participă la alegeri. Nimic surprinzător având în vedere că partidele tradiţionale, printre care şi cel condus de Vasile Blaga, sunt creatoarele şi principalele beneficiare ale actualelor aranjamente electorale. Aşa cum era de aşteptat, şi reacţia preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, s-a înscris în aceeaşi logică a restricţionării competiţiei politice prin menţinerea condiţionărilor legislative. Read More

Discreditarea lui Klaus Iohannis. Cine câştigă?

Derapajele preşedintelui ameninţă şansele PNL în competiţiile electorale de la mijlocul şi sfârşitul anului.

Declaraţiile lui Klaus Iohannis cu privire la situaţia televiziunii lui Dan Voiculescu nu ar trebui să surprindă niciun observator atent al scenei politice. Fostul primar al Sibiului s-a afirmat în politica naţională după propunerea sa ca premier de către PSD, PNL şi PC, colaborare politică ce anticipa formarea alianţei USL. Solidaritatea sa cu televiziunea care l-a susţinut în acel moment era previzibilă, în condiţiile în care Klaus Iohannis nu a părăsit niciodată zona de influenţă a patronului acesteia. Semnale în acest sens au apărut odată cu asumarea mandatului de preşedinte, primele controverse fiind provocate de alegerea unor consilieri apropiaţi de aceleaşi cercuri. Read More

Defăimarea unei clase politice

Legea defăimării este reprezentativă pentru superficialitatea cu care se desfăşoară procesul legislativ în România.

Proiectul de lege a fost întâmpinat cu critici la unison din partea presei şi a societăţii civile. Sprijinul de care s-a bucurat iniţial în Senat pare să fie de domeniul trecutului în condiţiile opoziţiei vocale din spaţiul public. Parlamentul urmează cel mai probabil să respingă proiectul susţinut de preşedintele PSD. Chiar dacă situaţia va fi remediată în urma reacţiei publice nu ar trebui totuşi neglijate resorturile politice şi ideologice care au dus la promovarea unui asemenea proiect. Read More

Politicianul – agent de vânzări

Poate cel mai semnificativ moment al dezbaterii recente a candidaţilor republicani pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite a fost reprezentat de polemica pe tema imigraţiei, revelator atât pentru evaluarea consecvenţei participanţilor în activitatea politică trecută sau prezentă, cât şi pentru înţelegerea transformărilor de mentalitate suferite de politicianul occidental în ultimele decenii.

Imigraţia reprezintă o temă recurentă în campaniile pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Interesul publicului american pentru acest subiect, explicabil datorită implicaţiilor economice, a fost amplificat în ultimii ani şi de ameninţările teroriste domestice, deliberat exagerate de către elitele politice şi mediatice cu scopul de a justifica intervenţiile militare externe, suplimentarea fondurilor destinate apărării şi serviciilor de informaţii sau iniţiativele legislative care restricţionează libertăţile civile. Read More

Opţiunea tehnocrată şi iresponsabilitatea legislativă

Ultimele săptămâni au consemnat adoptarea unor proiecte legislative contestate în spaţiul public, precum creşterea salariilor bugetarilor, introducerea pensiilor speciale pentru aleşi, interzicerea fumatului în spaţiile publice sau legea vânătorii. Nu este deloc întâmplător că iniţiativele au urmat instalării unui cabinet lipsit de responsabilitate politică, reprezentând şi o expresie a efectelor guvernării tehnocrate asupra regimului democratic.

Numeroşi comentatori s-au grăbit să aprecieze guvernarea Cioloş ca semn al maturizării democratice, iar receptivitatea clasei politice la adresa protestelor recente este invocată ca principal argument în sprijinul acestei afirmaţii. Opţiunea tehnocrată ascunde, însă, riscuri considerabile pentru calitatea sistemului reprezentativ, la fel şi tendinţa unor secţiuni importante din societate de a-şi susţine revendicările în stradă. Read More

Conservatorismul de import

Platforma În linie dreaptă a ajuns recent în atenţia publicului ca urmare a desemnării unuia dintre susţinătorii săi ca ministru în cabinetul Cioloş, prilej pentru elita progresistă să discrediteze încă o dată conservatorismul.

Numirea lui Marius Bostan a fost contestată vehement din cauza asocierii acestuia cu platforma acuzată de fascism, xenofobie sau rasism. Recunoaştem în această caracterizare etichetele obişnuite care sunt atribuite de la o vreme oricărei mişcări de dreapta, cu atât mai mult celor care se revendică de la conservatorism. Read More

Câteva gânduri despre proteste

Protestele de masă au devenit treptat şi în România un fenomen social cu implicaţii decisive asupra evoluţiilor politice. Ultimii ani au consemnat cel puţin trei astfel de momente în care câteva zeci de mii de persoane şi-au exprimat nemulţumirile în stradă la adresa anumitor aspecte ale politicii guvernamentale.

Contestările s-au extins de fiecare dată la clasa politică în ansamblu, determinând evoluţii puţin probabile într-un context normal, precum abandonarea unor proiecte în privinţa cărora exista un larg consens politic sau chiar destrămarea unor majorităţi parlamentare şi căderea guvernelor susţinute de acestea. Read More

Guvernul “ca afară”

Guvernul Cioloş a fost votat cu o majoritate confortabilă în Parlament, după audierile mai mult de formă din comisii (cu excepţia singulară a Cristinei Guseth). Nimic surprinzător din moment ce doar ALDE, MP şi NR au anunţat că se vor opune, alături de câţiva parlamentari izolaţi din celelalte partide, deşi componenţa cabinetului şi programul de guvernare au stârnit destule controverse pentru a fi privite cu mai multă circumspecţie.

Premierul a avut inspiraţia să elimine o parte dintre vulnerabilităţile Guvernului înaintea votului final, dar nu pentru că ar fi existat vreun risc ca noul cabinet să fie respins în Parlament. Dacian Cioloş a speculat mai degrabă oportunitatea de a demonstra receptivitate la reacţiile din spaţiul public, într-o măsură suficientă cât să-şi consolideze imaginea de reprezentant al „străzii” şi să-şi probeze angajamentul de deschidere faţă de societatea civilă. Read More

Incolor, inodor, insipid

Preşedintele l-a nominalizat pe fostul comisar european Dacian Cioloş pentru funcţia de prim-ministru, nu înainte de a mima consultările cu partidele parlamentare, dar şi dialogul cu societatea civilă. Nimic surprinzător în alegerea lui Klaus Iohannis din moment ce ştirea circula de săptămâna trecută pe un site apropiat instituţiilor de la Bruxelles.

Preşedintele şi-a anunţat decizia în nota obişnuită, în cadrul unui discurs marcat de platitudinile care şi-au făcut loc în vocabularul oricărui politician român odată cu obligaţia de a-şi declara „vocaţia europeană” cu fiecare oportunitate. Mesajele transmise de Klaus Iohannis sunt previzibile şi din cauza frecvenţei cu care sunt reproduse în spaţiul public: partide fără corupţi, deschiderea competiţiei politice, întărirea statului de drept ş.a.m.d.. Read More

Monica Macovei şi conservatorii europeni

Trecerea Monicăi Macovei la grupul conservatorilor din Parlamentul European a stârnit unele reacţii de surprindere. Însă povestea are deja o oarecare vechime.

Discuţiile datează cel puţin din 2013 şi au fost iniţiate prin intermediul Noii Republici, singurul partid din România afiliat la Alianţa Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (AECR). Grupul se afla ca de obicei în căutare de noi europarlamentari, în timp ce Monica Macovei se confrunta în ţară cu presiuni pentru a se retrage din PDL în favoarea unuia dintre partidele nou înfiinţate. Read More

Dispariţia unui fals grosolan

Fuziunea PLR-PC poate reprezenta o oportunitate pentru electoratul conservator de a-şi recâştiga dreptul la reprezentare politică.

S-au împlinit 10 ani de când partidul fondat de Dan Voiculescu a confiscat o titulatură cu vechime în politica autohtonă. Formaţiunea a încercat chiar să se alipească la tradiţia conservatoare românească printr-o serie de eforturi editoriale desfăşurate sub egida unei organizaţii afiliate. Read More

Cercul vicios al guvernării

Am urmărit evenimentele de vineri din Parlament fără niciun fel de emoţii. Nu doar din cauza şanselor reduse ca moţiunea să fie votată, ci, mai ales, pentru că partidele din opoziţie nu sunt capabile să producă un executiv mai bun.

Numele vehiculate de presă arată că PNL se pregăteşte să-şi recicleze candidaţii obişnuiţi pentru ocuparea portofoliilor de miniştri într-un viitor guvern cu componenţă majoritar liberală. Aproape în dreptul fiecăruia putem menţiona diverse eşecuri instituţionale, dar şi diferite afilieri partinice de-a lungul carierei politice. Nu ne puteam aştepta, deci, nici de această dată la o schimbare fundamentală în actul legislativ sau de guvernare, din moment ce alternanţa la putere n-ar fi însemnat decât o nouă „rotaţie a cadrelor”. Read More

Parlamentul şi partidele

Dezgustul publicului pentru politică se resimte cel mai acut în dreptul parlamentului şi al partidelor. Cercetările sociologice le alocă invariabil cele mai joase cote de încredere printre instituţiile incluse în sondaje.

Parlamentul şi partidele sunt şi principalele ţinte în discursul public. Aproape fiecare proiect politic nou sau organizaţie civică încearcă să speculeze animozitatea publicului, practicând un discurs critic, uneori chiar violent, la adresa legislativului şi a partidelor vechi. Exemplele sunt prea multe pentru a mai fi nevoie de vreo enumerare. Read More