Când presa declară forfait

Conferința Laurei Codruța Kovesi a fost revelatoare, mai degrabă, pentru situația precară a presei autohtone decât pentru subiectele pe care ar fi trebuit să le elucideze. A fost nevoie de participarea directorului unei publicații de sport, amator de investigații politice, pentru ca șefa DNA să fie pusă în dificultate de întrebările jurnaliștilor. Restul intervențiilor s-au înscris în tiparele binecunoscute, reflectând polarizarea extremă a dezbaterii publice pe tema anticorupției.

Prestația convingătoare a Laurei Codruța Kovesi a fost facilitată nu doar de partizanatul afișat cu nonșalanță de reprezentanții instituțiilor de presă, ci și de pregătirea deplorabilă a trimișilor publicațiilor sau televiziunilor ostile, incapabili să susțină cu abilitate schimbul de replici sau discuția de specialitate, reduși la statutul de purtători de cuvânt ai șefilor ascunși în redacții.

Organizarea în premieră a unei conferințe de presă se dovedește o mișcare inspirată a taberei proDNA, demonstrându-i încă o dată superioritatea în confruntările directe cu adversarii. Elocvente sunt reacțiile jurnaliștilor care au simțit nevoia să-și reafirme adeziunea la cauza anticorupției deși, sub impresia succesiunii de revelații compromițătoare, începuseră să se aventureze, ce-i drept cu timiditate, în zona rău famată a criticilor Laurei Codruța Kovesi. Consecvența rămâne cea mai rar întâlnită calitate pe scena publică autohtonă. Atitudinea fluctuantă a presei autointitulată independentă o confirmă. Chiar dacă explicațiile nu rezidă mereu în lipsa de onestitate a opinenților, precaritatea discernământului poate fi la fel de condamnabilă atunci când denotă iresponsabilitate sau comoditate intelectuală. Lipsa de experiență rămâne singura justificare tolerabilă, însă deloc flatantă.

Actuala șefă a DNA s-a confruntat cu contestări vehemente la numirea în funcție (ca urmare a unei înțelegeri politice între Traian Băsescu și Victor Ponta) din partea multora dintre cei care o susțin astăzi cu visceralitate. Prestația ca procuror general nu convinsese opinia publică de justețea transferului său la conducerea parchetului anticorupție. Privind retrospectiv, scepticismul la adresa competenței și integrității sale se dovedește întemeiat. Modul defectuos în care a gestionat dosarele cu implicații politice a reprezentat o sursă inepuizabilă de argumente pentru adversarii campaniei anticorupție, la care s-au adăugat colaborarea în afara cadrului constituțional cu SRI sau cultivarea unor relații personale cu personaje controversate, vizate chiar în anchete desfășurate de instituția pe care (încă) o conduce.

Informațiile de culise despre activitatea DNA riscă să estompeze distincțiile de imagine dintre procurori și inculpați. Coincidența de mentalități și practici a devenit izbitoare odată cu publicarea dialogurilor dintre protagoniști ai unor dosare de mare corupție. Interceptările divulgate presei infirmă exigențele de superioritate morală a anchetatorilor în raport cu cei pe care îi anchetează. Indiciile de falsificare de probe, violența și vulgaritatea de limbaj sunt degradante.

Laura Codruța Kovesi a ales să nege sistematic neregulile sesizate în activitatea unor subordonați și să refuze dispunerea sancțiunilor ce s-ar fi impus la adresa protejaților din „unitatea de elită”. Mai mult, șefa DNA a ignorat avertismentele insistente cu privire la impactul negativ asupra credibilității instituției și a sistemului de justiție în ansamblu, încurajând practicile abuzive cel puțin prin pasivitate, dacă nu chiar prin complicitate. Întreaga sa activitatea la conducerea parchetului ar trebui să facă obiectul unei evaluări neutre pe care, din păcate, Inspecția judiciară nu a fost capabilă să o furnizeze, producând un raport schizofrenic care reflectă, așa cum ne-am obișnuit, doar partizanatul membrilor comisiei.