Când mijloacele discreditează scopul

Dezbaterea politică autohtonă continuă să genereze periodic mostre de gândire totalitaristă, emise cu precădere în perioada recentă din sfera formațiunilor cu agendă reformistă. Derapajele repetate ale reprezentanților actualei opoziții le compromit pretențiile de a milita pentru eliminarea vestigiilor regimurilor autoritariste din moment ce își manifestă constant impulsul de a resuscita demonii trecutului. Este și cazul intervențiilor surescitate ale lui Andrei Caramitru, proaspăt membru al unui partid recunoscut pentru discursul agresiv și manifestările contondente prin care își aduce o contribuție regretabilă la degradarea suplimentară a dialogului public. Propunerile sale extreme reprezintă continuarea logică a incidentelor scandaloase provocate de contingentele din Parlament sau din stradă ale respectivei formațiuni.

Extremismul instrumentalizează adeseori cauze legitime și de interes larg în societate, de unde și atractivitatea pentru secțiuni extinse din populație, încredințate de justețea măsurilor pe care le susțin cu visceralitate. Abordarea pasională a politicii trezește sentimente de indignare cu atât mai periculoase pe cât sunt considerate a fi mai îndreptățite de către pretinșii depozitari ai moralității publice. În cazul elitelor, radicalismul se manifestă sub forma unor demersuri extralegale de combatere a adversarilor politici sau ideologici, precum cele vehiculate de reprezentanții actualei opoziții la adresa liderilor coaliției guvernamentale, vinovați la rândul lor de abuzarea prerogativelor constituționale, dar și prin ignorarea transgresiunilor legale de care se fac responsabile instituții a căror prestație o consideră în avantajul propriilor interese. Contradicția flagrantă în care se regăsesc emitenții unor asemenea propuneri rezidă în tentativa de a motiva caracterul excepțional al măsurilor prin invocarea necesității de consolidare a statului de drept în condițiile în care urmărirea acestui obiectiv ar presupune, drept condiție elementară, tocmai respectarea cu strictețe a cadrului legislativ pe care își declară intenția să-l încalce.

Cât privește masele, pe măsură ce moda protestelor se impune și în societatea românească, agresivitatea verbală a manifestanților din avangardă începe să fie însoțită de tulburări comportamentale ce prefigurează reproducerea incidentelor violente cu frecvență și intensitate sporite. Derapajele liderilor de opinie nu fac decât să încurajeze recursul la forță în rândul protestatarilor antiguvernamentali, riscând să compromită arhitectura constituțională și mecanismele democratice sub presiunea mulțimilor incitate de promisiunea falsă a justiției populare.

Am fi tentați să credem că deznodămânul nefast al experiențelor totalitariste consumate sau în desfășurare reprezintă un impediment suficient pentru repetarea lor, însă evoluția dezbaterilor pe teme controversate relevă inclinația subzistentă către soluții radicale de combatere a elementelor percepute ca nocive în ansamblul social. Tendințele extremiste sunt cu atât mai îngrijorătoare când se manifestă în rândul elitelor profesionale din cauza potențialului exponențial de contagiune în masă. Vulnerabilitatea publicului la concepțiile induse de personajele cu expunere mediatică este amplificată, pe de o parte, de lacunele culturale prevalente în ambele categorii sociale, iar, pe de altă parte, de optimizarea și accesibilizarea instrumentelor de propagandă ca urmare a dezvoltării noilor tehnologii. Expansiunea industriilor media a condus la diversificarea surselor de informare, considerată o evoluție pozitivă în sine, dar și la abandonarea criteriilor deontologice pe fondul unei competiții pentru audiență și finanțare în care protagoniștii au preferat strategia facilă a compromisurilor editoriale.

Consecințele dramatice se resimt în carențele intelectuale ale generațiilor formate sub influența mediei tabloidizate și a stereotipurilor ideologice pe care le propagă în societate pe fondul unui recul generalizat al standardelor educaționale. Deloc întâmplător, cea mai afectată pare chiar sfera disciplinelor umaniste, a căror relevanță se diminuează în conștiința publicului larg invers proporțional cu densitatea fanteziilor alimentate de progresul tehnologic, de unde și ignoranța la adresa preceptelor trecutului ce se conturează drept o constantă a noii clase politice.