Blocaje instituționale și personaje providențiale

Scena politică traversează un blocaj de durată generat de inamovibilitatea principalilor actori. Liderii partidelor sau instituțiilor care animă dezbaterile de profil se agață de funcții în ciuda prestațiilor submediocre și chiar a transgresiunilor deontologice care ar fi trebuit să le atragă sancțiuni corespunzătoare. Lipsa de alternative viabile la distribuția uzată din spațiul public accentuează percepția de încremenire a evoluțiilor politice. Consecințele se resimt în polarizarea radicală a discursului mediatic, dar și în permanentizarea conflictelor inter sau intra-instituționale ce conduc la degradarea activității entităților angrenate în polemici.

Sindromul omului providențial alterează progresiv discernământul participanților la dezbaterea publică pe măsură ce taberele adverse se cantonează în susținerea sau în dezavuarea protagoniștilor favoriți sau detestați. Pe de altă parte, menținerea în funcție a unor lideri intens contestați provoacă o deteriorare graduală a performanței administrative pe fondul acumulării de vulnerabilități structurale și al legitimării unor practici controversate.

Prelungirea excesivă a mandatelor afectează și discernământul beneficiarilor, încurajând o conduită abuzivă la conducerea organizațiilor respective sub influența unui sentiment de impunitate. Mai mult, paranoia alimentată de criticile recurente se traduce în vicierea proceselor decizionale și a mecanismelor de selecție și de promovare a cadrelor, liderii contestați dezvoltându-și tendința de a prioritiza loialitatea în dauna competenței sau a principialității.

Privite din această perspectivă, impasurile pe care le traversează un partid precum PSD și o instituție precum DNA comportă anumite similitudini decurgând din deficitul de legitimitate al liderilor. Contestați deopotrivă în exteriorul și în interiorul organizațiilor pe care le conduc, Liviu Dragnea și Laura Codruța Kovesi își mențin pozițiile în ciuda derapajelor flagrante care au ajuns în unele situații până la depășirea cadrului legal în care își desfășoară activitatea.

Absența oricăror repercusiuni ca urmare a dezvăluirilor compromițătoare din spațiul public sau disproporționalitatea sancțiunilor dispuse în raport cu gravitatea faptelor reflectă disfuncționalitățile severe ale sistemului de checks and balances cauzate atât de superficialitatea controlului instituțional, cât și de inabilitatea decidenților politici în exercitarea prerogativelor.

Lipsa de alternative viabile se resimte cel mai acut în cazul lui Klaus Iohannis. În absența unor adversari redutabili, președintele pare să se îndrepte spre reconfirmarea în funcție chiar și după o prestație ce ar putea fi caracterizată cu indulgență ca modestă. Dacă șansele partidului social-democrat la prezidențiale sunt compromise de aspirațiile lui Liviu Dragnea, formațiunile din opoziție se lasă angrenate (din nou) în scenarii de unificare ce descurajează profilarea unor candidați proprii și inhibă orice tentativă de contestare a șefului statului.